Timiș: finala Festivalului Lada cu Zestre are loc la Ghiroda – maraton folcloric de peste 6 ore cu intrare liberă – invitatul special al evenimentului este Ansamblul Profesionist Banatul

Ultima etapă a Festivalului-Concurs „Lada cu Zestre”, unul dintre cele mai ample programe culturale dedicate comunităților din județul Timiș, se desfășoară sâmbătă, 28 martie 2026, la Căminul Cultural din Ghiroda.

Evenimentul marchează finalul celei de-a XIX-a ediții și aduce în prim-plan un spectacol de peste șase ore, care reunește tradiții locale, muzică, dans, poezie în grai bănățean, dar și expoziții gastronomice și etnografice. În competiția finală, la categoria „Laureați”, participă localitățile Parța, Banloc și Ghiroda.

Publicul va putea descoperi preparate tradiționale precum prăjituri de casă, compoturi, gemuri, mâncăruri de post, dar și preparate specifice precum pui fript la dubă, fasole bătută sau plăcinte. Expozițiile vor include obiecte gospodărești, piese de port popular și elemente care recreează universul satului de altădată.

Invitatul special al evenimentului este Ansamblul Profesionist Banatul, alături de solistele Raluca Stanca, Dana Gruescu și Anda Sabadoș. Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra ansamblului, sub bagheta dirijorului Sebastian Roșca, iar coregrafia este semnată de maeștrii Floarea Munteanu și Grigore Munteanu.

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu, a transmis că festivalul a devenit un eveniment emblematic pentru județ, contribuind la revitalizarea culturii tradiționale locale și la redescoperirea valorilor autentice.

Jurizarea la secțiunile gastronomie și expoziții începe la ora 12:00, iar programul artistic debutează de la ora 13:00. Accesul publicului este liber.

Festivalul este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu finanțare din partea Consiliului Județean Timiș, în parteneriat cu autoritățile locale.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole