Fiica viceprimarului din Jimbolia a murit în urma exploziei de la pensiunea din Cluj-Napoca

O explozie puternică la o pensiune din Cluj-Napoca, urmată de un incendiu, s-a produs vineri dimineaţă. În urma exploziei, o femeie a fost găsită carbonizată. 

Femeia găsită carbonizată era fiica viceprimarului din Jimbolia. Andrea Kaba avea 37 de ani.

În urma exploziei, două persoane au suferit arsuri şi au fost transportate la spital. Încă 3 persoane au fost asistate medical, însă fără a fi transportate la spital.

„Din nefericire, în această dimineaţă, în jurul orei 7, a avut loc o explozie la pensiune de pe strada Dunării. Cauza: acumulare de gaze. Din nefericire, s-a raportat, până acum, un deces, două persoane cu arsuri destul de consistente şi o persoană se află în stare de şoc. Şocul exploziei a afectat şi unele magazine şi locuinţe învecinate. În acest moment analizăm starea clădirilor învecinate pentru a decide în conformitate cu prevederile legale”, spune primarul Emil Boc.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole