Timișoara: mai multe echipe de liceeni premiate la Campionatul Național de Robotică – o echipă merge la mondialele din SUA

Mai multe echipe de liceeni din Timișoara au obținut rezultate importante la FIRST Tech Challenge România, una dintre cele mai importante competiții de robotică dedicate elevilor de liceu din țară.

Competiția a reunit 96 de echipe din România, iar elevii timișoreni au reușit să se remarce prin proiectele și soluțiile tehnice prezentate.

Echipa Team CSH de la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara a câștigat Premiul I – Inspire Award, distincție care îi califică pe elevi la Campionatul Mondial de Robotică ce va avea loc la Houston.

Totodată, echipa CyberMoon de la Colegiul Național „C.D. Loga” Timișoara a obținut locul III – Sustain Award și se numără printre cele 12 echipe calificate la competițiile internaționale Premier Events, organizate în mai multe țări, printre care Canada, Mexic și Olanda.

În competiție au participat și alte echipe din Timișoara, care au reprezentat orașul cu proiecte și soluții inovatoare, printre acestea numărându-se Atlas CNB, Solar Sparks Robotics și RoboDojo.

Recomandările noastre