Echipa NaturalPachKids, formată din elevi ai Liceului Tehnologic „Sfântul Nicolae” din Deta, a câștigat semifinala județeană a competiției „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” și va reprezenta județul Timiș în finala națională de la București, programată în 26 mai.
Semifinala competiției s-a desfășurat la Universitatea de Vest din Timișoara și a reunit 14 echipe și 73 de elevi din județ, în fața unui public format din aproximativ 350 de persoane.
Programul este inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Vest din Timișoara, Asociația Națională a Antreprenorilor și Banca Națională a României, ca partener strategic.
În 2026, aproximativ 600 de liceeni din Timiș au participat la activități de educație antreprenorială și mentorat susținute de 20 de antreprenori voluntari.
Proiectul câștigător, NaturalPachKids, propune dezvoltarea unor plasturi medicali destinați persoanelor cu diabet zaharat de tip 1, având ca obiectiv îmbunătățirea calității vieții pacienților prin soluții considerate sigure și confortabile.
Echipa este formată din elevii Monica Dinu, Mihaela Csaki, Paul Peiov, Luca Dascălu, Nicolae Telescu și Iasmin Stoici, coordonați de profesoara Elfriede-Larisa Todor.
Locul al doilea a fost obținut de echipa NaturalCare, formată din elevi ai Liceului Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”, care a prezentat produse realizate din ingrediente naturale, precum balsam de buze, cremă de mâini, bombe de baie și detergent din castane.
Pe locul al treilea s-a clasat echipa Timeless Together, de la Colegiul Național „Ana Aslan”, cu un proiect dedicat serviciilor de suport la domiciliu pentru persoane vârstnice.
Premiile acordate au fost de 3.000 de lei pentru locul I, 2.000 de lei pentru locul II și 1.000 de lei pentru locul III, valoarea totală a premiilor și mențiunilor fiind de 6.900 de euro.
În cadrul evenimentului au susținut discursuri reprezentanți ai CONAF, ai UVT, ai autorităților locale și ai mediului de afaceri, iar un panel vocațional i-a avut ca invitați pe Dan Alexa și Nicoleta Munteanu.
Finala națională a Maratonului pentru Educație Antreprenorială va reuni la București cele mai bune echipe din cele 30 de județe participante în această ediție.
