Timișoara: Universitatea de Vest a semnat un parteneriat cu Sorbonne Nouvelle din Paris pentru colaborare academică și științifică

Universitatea de Vest din Timișoara a semnat o convenție de colaborare cu Université Sorbonne Nouvelle, într-un demers de extindere a cooperării academice și internaționale.

O delegație a Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) participă, joi, la Université Sorbonne Nouvelle din Paris, la ceremonia de semnare a unei convenții de colaborare științifică și pedagogică între cele două instituții.

Evenimentul reunește reprezentanți ai conducerii universității franceze, în frunte cu Daniel Mouchard-Zay, precum și membri ai delegației UVT, printre care prorectorii Valy Ceia și Mădălin Octavian Bunoiu, dar și decanul Facultății de Litere, Dana Percec. La ceremonie participă și ambasadorul României în Franța, Ioana Bivolaru.

Acordul va crea cadrul pentru dezvoltarea de proiecte comune de cercetare, schimburi academice și mobilități studențești, dar și pentru lansarea unor noi programe de studii și transfer de bune practici între cele două universități.

Reprezentanții UVT subliniază că parteneriatul consolidează relațiile academice dintre România și Franța, într-un context în care universitatea timișoreană este parte a alianței europene UNITA, alături de instituții din Franța, Italia, Spania și Portugalia.

Semnarea convenției marchează un nou pas în dezvoltarea cooperării internaționale a UVT și întărește legăturile culturale și educaționale dintre Timișoara și Paris.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole