DRDP Timișoara solicită primăriei să-i pună la dispoziție terenurile de pe Drumul Boilor necesare pentru racordul dintre sensul giratoriu și DC 149

Viitorul sens giratoriu din zona conexiunii șantierului centurii de sud a Timișoarei cu DC 149 (Drumul Boilor) depinde de exproprierile de teren necesare pentru realizarea acestei investiții, arată Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

La această dată, Primăria Timișoara trebuie să pună dispoziția CNAIR terenurile de care mai este nevoie pentru racordul dintre sensul giratoriu și DC 149, suplimentar față de terenurile pe care le-a cuprins anterior într-o Hotărâre de Consiliu Local, în vederea punerii la dispoziție.  Antreprenorul lucrării centurii de sud – Tirrena Scavi – a demarat cu întârziere diligențele pentru întocmirea documentației cadastrale necesare acestor exproprieri, dar odată finalizată documentația, se va trece la etapa următoare, pentru emiterea unei Hotărâri de Guvern pentru exproprieri. Pe Drumul Boilor, în zona conexiunii cu viitoarea centură de sud, traficul se desfășoară fluent“, se arată într-un comunicat de presă.

Recent, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că amplasamentul intersecției cu centura a fost predat către CNAIR.

Partea de carosabil este finalizată până la ultimul strat. Mai trebuie finalizate trotuarele și turnat stratul de asfalt pentru pista de biciclete. De asemenea, vor fi făcute umpluturile cu pământ de pe spațiul verde. Săptămâna viitoare vor fi instalate și toate semnele rutiere și finalizat marcajul în noul sens giratoriu cu Calea Moșnitei.  Amplasamentul intersecției cu centura a fost predat cătră CNAIR, care și-a luat obligația să execute relocarea canalului ANIF și bretelele de acces. Vor trebui să exproprieze suprafețele rămase, primăria deja predând o parte din terenul necesar. Odată finalizată această etapă, CNAIR va trebui să contracteze lucrările pentru sens, până atunci se va putea circula, dar intersecția cu centura este una destul de improprie“, a declarat astăzi Ruben Lațcău.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole