Doza patru de vaccin împotriva Covid-19 se administrează în centrele de vaccinare sau în cabinetele medicilor de familie, la cerere

De luni, 16 mai, în România se poate administra și doza patru de vaccin împotriva Covid-19. Timișenii vor putea să își administreze doza patru de vaccin în centrele de vaccinare sau în cabinetele medicilor de familie, la cerere, la minim patru luni de la efectuarea celei de-a treia doze.

„Persoanele doritoare din Timiș se pot adresa Centrului de vaccinare din cadrul Spitalului Județean Timișoara, precum și centrelor din cadrul Spitalelor Făget și Sânnicolau Mare. Pot solicita vaccinarea cu doza a 4-a persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARN mesager sau cu o schemă heterologă care include AstraZeneca și vaccinuri de tip ARN mesager”, transmite DSP Timiș.

De asemenea, se recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin împotriva Covid-19 în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani. Persoanele care solicită vaccinarea cu a patra doză se vor adresa direct centrului de vaccinare și cabinetelor medicilor de familie.

În prima zi de vaccinare cu doza patru, în Timiș au solicitat administrarea serului 27 de persoane, la centrul de la Spitalul Județean Timișoara.

19 focare de Covid-19 active în Timiș

Direcția de Sănătate Publică Timiș a anunțat că la aceasta dată, la nivelul județului, sunt 19 focare active și se află în supraveghere epidemiologică. Au fost închise unul dintre focarele…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole