Două cadre didactice din Timiș, în finala Galei Profesorului Anului din mediul rural 2022

Două cadre didactice din Timiș sunt în finala Galei Profesorului Anului din mediul rural 2022. Este prima ediție a evenimentului și se va desfășura la Iași, în 24 martie.

Nominalizările din Timiș sunt profesoara Pamela Alina Popa, care predă la școala din Pietroasa, la categoria Dezvoltarea leadership-ului la elevi, și Flavia Lorena Cut Lupulescu, directoarea școlii din Boldur, la categoria Implicarea în comunitate.

În finala galei au ajuns 15 profesori din țară, nominalizați la cinci categorii: prevenirea abandonului școlar, dezvoltarea literației, dezvoltarea abilităților socio-emoționale, dezvoltarea leadership-ului la elevi și implicarea în comunitate.

„Urmează o nouă etapă, cea de documentare pe teren a poveștilor. Abia așteptăm să revenim cu mai multe detalii. A venit timpul să le mulțumim profesorilor și învățătorilor din mediile dezavantajate, pentru că nu renunță din a construi școala pe care copiii o merită. Pentru un viitor mai bun al nostru ca societate. Pe 24 martie, la Iași, vom afla câștigătorii”, transmite ISJ Timiș.

UVT, tot printre cele mai căutate universități

Înghesuială mare în această sesiune de admitere la UVT. Un număr foarte mare de aspiranți s-au înscris pentru a-și continua parcursul academic în cea mai importantă instituție de învățământ superior…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole