Dominic Fritz: vestea bună pentru cei care locuiesc în zona Stan Vidrighin – șantierul e în avans față de graficul estimat – vom termina lucrările în iulie în loc de septembrie

Luna martie marchează finalizarea ultimei etape majore a investiției realizate de Primăria Municipiului Timișoara pe bulevardul Stan Vidrighin, respectiv modernizarea completă a intersecției cu Strada 1 Decembrie 1918. La finalul acestei etape, care implică schimbarea liniilor de tramvai învechite și a rețelelor de utilități, introducerea unui sistem automat de macazuri și refacerea trotuarelor și a carosabilului, tramvaiele de pe liniile 6a și 6b vor putea reveni pe traseele consacrate.

 „Vestea bună pentru cei care locuiesc în zonă sau vin aici la serviciu e ca șantierul e în avans față de graficul estimat și estimăm că vom termina lucrările în iulie în loc de septembrie. Asta înseamnă ca se termină mai repede disconfortul și că putem da drumul la tramvaiul 4 din vară”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Pe bulevardul Vidrighin se lucrează în această perioadă și la montarea sistemului de irigații, astfel încât spațiile verzi care vor fi amenajate să poată fi întreținute în condiții optime. De asemenea, se desfășoară lucrări de suprastructură pentru linia de tramvai, lucrări de suprastructură a drumului, inclusiv drumuri laterale, trotuare, accese și piste de biciclete.

După modernizarea completă a intersecției cu Strada 1 Decembrie 1918, va fi turnat ultimul strat de asfalt dintr-un capăt al celuilalt al bulevardului, vor fi amenajate spațiile verzi, vor fi plantați copaci și va fi realizată semnalizarea rutieră.

La finalizarea investiției, pe bulevardul Stan Vidrighin vom avea 2.860,61 mp  spații verzi noi, 9.827,39 mp spații verzi modernizate,  alei pietonale și trotuare modernizate pe o suprafață de 7.486 mp și 992 arbori plantați în aliniament stradal.

Municipiul Timişoara și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat contractul de finanţare nerambursabilă nr. 3/14.12.2023 pentru proiectul „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 2, Calea Stan Vidrighin – MySMIS2021-303612”., cod SMIS 161940, Programul Regional Vest 2021 – 2027.

Valoarea totală a proiectului: 101.227.978,29 lei, din care cofinanțare UE 67.548.089,66 lei.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole