Primarul Dominic Fritz a declarat astăzi în cadrul ședinței de Consiliu Local că toaletele publice sunt un punct vulnerabil și penibil pentru oraș.
Edilul a răspuns unei interpelări care a venit din partea consilierului local PNL, Lucian Căldăraru.
“Ce facem, cu toalete publice, în 17 aveam manifestarea aceea. Eu stau să mă gândesc dacă trebuie deschisă sau nu trebuie deschisă. Pentru că dacă o deschizi într-o jumătate de oră începe să miroase pe acolo…avem pe cea din centru, pe cea din Parcul Botanic, am mai spus de ea, ce e acolo nu vreți să vedeți, nu vreți să vedeți la toaleta de acolo, e dezastru. De aceea mă întreb cum administrăm toaletele în perioada asta?“, a întrebat în plen consilierul local PNL, Lucian Căldăraru.
Dominic Fritz a răspuns interpelării punctând situația juridică a toaletelor și anunțând cumpărarea de sisteme cu autospălare.
“M-am trezit că nici una dintre toaletele publice nu era a intabulată, deci pe hârtie nici nu era a municipiului, am făcut demersurile de intabulare pentru toate toaletele publice, să putem face și investiții legale pentru că s-au făcut din păcate unele investiții ilegale, asta este marea poveste despre toaleta din centru, unde încă există un demers juridic, și între Colterm și Primăriei, cine trebuia să facă ce și la ce preț. Astăzi am primit avizul de la mediu pentru toaletele noi cu autospălare pe care le cumpărăm și instalăm în următoarele săptămâni. Deocamdată sunt patru dar dacă experiența este bună vrem să luăm mai multe, pentru parcuri, iar din cele existente unele pot fi reparate, renovate, altele le vom închide. Pentru weekendul de deschidere a Capitalei vor fi toalete mobile“, a spus Dominic Fritz în cadrul ședinței de plen.
Timișoara 2023 va avea deschiderea oficială în perioada 17/19 februarie.