Dominic Fritz: reluăm lucrările la Turnul de Apă din Iosefin – am lansat licitația pentru un nou constructor

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat că lucrările la Turnul de Apă din Iosefin vor fi reluate.

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru un nou constructor.

Aici am avut o situație complicată. Fostul constructor nu a fost în stare să ducă lucrarea asta complexă. Reabilitarea unei clădiri de patrimoniu, care are peste 100 de ani și transformarea ei în centru cultural cu cafenea, sală de expoziţii și alta pentru activităţi culturale şi un punct de belvedere. A făcut cam jumătate din lucrare și anul trecut a trebuit să ne despărțim. Am făcut o expertiză cu lucrările pe care le-a făcut și cu ce mai e de făcut, am revizuit proiectul, am mărit suma de bani și acum suntem în faza de licitație. Cu un constructor serios terminăm anul acesta șantierul. Vechiul turn de apă este parte a strategiei noastre de renaștere a Iosefinului istoric. Calitatea lucrării e esențială și nu accept orice fușerai într-o clădire emblematică pentru identitatea noastră timișoreană“, a declarat Dominic Fritz.

Reamintim că valoarea vechiului contract a fost de 6.591.751,05 lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Timișoara: schimburi culturale și diplomatice cu Germania în contextul Capitalei Europene a Culturii – vicepreședinta Bundestag-ului, Göring-Eckardt, participă la un spectacol în Parcul Rozelor – primarul orașului Ulm, Martin Bendel, va fi primit de Dominic Fritz

În septembrie, Timișoara consolidează relațiile diplomatice și culturale cu Germania În luna septembrie, are loc o serie de schimburi culturale și diplomatice între Timișoara și Germania, în contextul Capitalei Europene…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole