Dominic Fritz promovează Capitala Culturală la Paris: voi invita înalți demnitari francezi să ne viziteze orașul

În perioada 23-24 septembrie 2022, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, este în vizită oficială la Paris, unde are mai multe întâlniri cu oficialități române și franceze pentru a promova Timișoara în perspectiva anului 2023, când orașul nostru va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii.

În cursul celor două zile, primarul Timișoarei se va întâlni cu Patrick Ollier, președintele „Metropole Paris” și primar al Rueil-Malmaison (oraș înfrățit cu Timișoara, care a făcut parte din rețeaua de orașe care a sprijinit Cernăuți, via Timișoara, la declanșarea războiului), cu reprezentanții Ambasadei României la Paris, ai Institutului Cultural Român (ICR) şi cu Ambasadoarea României la UNESCO, cu Pierre Cazeneuve, deputat francez și fost membru al cabinetului președintelui Macron“, se arată într-un comunicat de presă.

La întâlnirea de la Ambasada României la Paris au participat Simona Miculescu, Ambasadoarea României la UNESCO, doamna Sena Latif, însărcinată cu afaceri a Ambasadei României la Paris și domnul Cezar Preda, director adjunct ICR Paris.           

Orașul nostru are o bogată istorie multiculturală, relații din ce în ce mai puternice cu orașele înfrățite și va fi pus sub lumina reflectoarelor anul viitor. Vreau să transmitem spiritul și energia Timișoarei și în Franța, să întărim relațiile cu Rueil-Malmaison și să promovăm artiștii timișoreni pe plan internațional. De asemenea, voi înainta invitația către mai mulți înalți demnitari francezi pentru a ne vizita orașul anul viitor. De altfel, anul acesta Ziua Națională a României la Paris va fi dedicată Timișoarei 2023 – Capitală Culturală a Europei”, transmite primarul Dominic Fritz.

Începând cu săptămâna viitoare, la Paris are loc expoziția „INTROSPECTIONS / INTROSPECȚII”, organizată de către Institutul Cultural Român din Paris, în colaborare cu Ambasada României în Franța și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. Vor fi expuse lucrările artiștilor Suzana Fântânariu, Anca Szönyi Thomas și Dorin Crețu.

PROGRAM. Timișoara 2023 – dialog despre manipularea în presă cu gazetarul Cristian Tudor Popescu, Festivalul Eurothalia, concerte în Parcul Rozelor al Filarmonicii Banatul, tur ghidat

Descoperă o săptămână plină de evenimente culturale fascinante în Capitala Europeană a Culturii. 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐧𝐝𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥 până în 𝟐𝟗 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 te invită să pătrunzi într-o lume vibrantă a muzicii, teatrului și…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole