Dominic Fritz, noi penalități pentru firmele de construcție: nu închid ochii atunci când termenele de execuție sunt depășite nejustificat

Primăria Municipiului Timișoara a dat în judecată societatea Formin SA pentru întârzierea cu aproape un an a realizării investiției PT + Execuție utilități bloc de locuințe ANL strada Ion Ionescu de la Brad 1/ E, etapa I –  pentru specialiștii din sănătate.

Întârzierile executanților în îndeplinirea obligațiilor contractuale cumulează 330 de zile.

Din calculul penalităților, a rezultat că valoarea acestora ajunge la 400.151 lei fără TVA.

Deoarece, conform prevederilor contractuale, valoarea penalităților nu poate depăși valoarea totală a contractului, suma solicitată de primărie prin instanță este echivalentă cu valoarea contractului, respectiv 242.516 lei, fără TVA. Contractul a fost semnat în 2018 și finalizat în februarie 2023.

Am cerut în instanță penalități de întârziere egale cu valoarea întregului contract. Firma care a lucrat la utilitățile pentru blocul de pe Ion Ionescu de la Brad, pentru specialiștii din sănătate, a început în 2018 și a terminat anul acesta. În iulie 2021 i-am anunțat că le vom aplica penalități de 0,5,% din prețul lucrărilor, pentru fiecare zi de întârziere, până termină lucrarea. Când am tras linie, penalitățile de întârziere erau de 400 mii de lei, iar valoarea contractului de 240 de mii de lei. Conform contractului, penalitățile de întârziere nu pot depăși valoarea lucrărilor. E un semnal ferm către firmele care vin la licitații că nu închid ochii atunci când termenele de execuție sunt depășite nejustificat“, a declarat primarul Dominic Fritz.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole