Dominic Fritz: mi-am depus dosarul pentru dobândirea cetățeniei române – așa arată zâmbetul unui român în devenire

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat joi că și-a depus dosarul pentru a deveni cetățean român.

Așa arată zâmbetul unui român în devenire. Azi mi-am depus dosarul pentru dobândirea cetățeniei române.  Adevărul este că de mult mă simt unul de-al vostru. Să am și un pașaport românesc va fi confirmarea oficială pentru un fapt simplu: Cu bune, cu rele, cred în România și în potențialul său. Iubesc această țară și vreau să-i croiesc soarta împreună cu voi toți. Mulțumesc România pentru această călătorie extraordinară la care m-ai invitat când am călcat pentru prima oară pământul tău, la 19 ani. Și mulțumesc Europa că mă lași să fiu timișorean din Pădurea Neagră, român german și, mai ales, om liber printre oameni liberi“, a declarat primarul Timișoarei.

FOTO. Parc vandalizat în comuna Satchinez

Un parc din satul Hodoni, comuna Satchinez a fost vandalizat. Bănci rupte, gardul împrejmuitor smuls, cablurile de la camerele de supraveghere smulse, cam acesta a fost peisajul găsit de cetățeni….

Recomandările noastre