Vineri, 13 octombrie, șeful PSD Timiș și președinte interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a susținut o conferință de presă în care a anunțat că filiala social-democrată a demarat un “concurs de frumusețe“, prin care să fie desemnați candidații pentru alegerile locale din 2024.
Cu această ocazie, Alfred Simonis a exclus anumite negocieri cu PNL Timiș în privința unei alianțe pentru a desemna candidați comuni la alegerile de anul viitor.
“Exclud o alianță între mine și domnul Nica (n.r. Alin Nica – șef al PNL Timiș), domnul Nica este un personaj cu care nu pot avea înțelegeri, discuții negocieri. Domnul Nica nu înseamnă PNL în același timp, e adevărat. N-am avut cu domnul Nica nicio negociere pe poziții în deconcentrate, nu e atributul meu să pot negocieri pe deconcentrate, există niște poziții politice, care nu sunt cele din desconcentrate, unde sunt funcționari publici care nu pot fi negociați de către politicieni, acele negocieri, cele politice, am evitat pe cât de mult am putu să nu le negociez cu domnul Nica. Am încercat să se închidă la București între liderii partidului, am negociat cu liderii PNL de la acea vreme, mai puțin cu domnul Nica, nu îl consider un partener frecventabil, cu tot respectul“, a spus Alfred Simonis.
Mai mult, Alfred Simonis a declarat că Dominic Fritz este un primar mai bun decât Nicolae Robu, iar întoarcerea la trecut nu este o soluție.
“Nu aș vrea să transmitem un semnal că după ce Primăria Timișoara a fost pierdută de PNL și am descoperit multe neajunsuri, ca să fiu elegant, cu privire la fosta administrație, singura soluție pentru a înlocui actuala administrație este cu fosta. Iertați-mă dar nu sunt partener la așa ceva. O eventuală alianță, care are șanse extrem de mici să se întâmple, între PNL și PSD aproape sigur ar da câștigătorii atât la Primăria Timișoara, cât și la Consiliul Județean. Și atunci de ce să nu venim cu o nouă generație de oameni politici, care au performat la nivelul lor și să nu ne întoarcem de fiecare dată la trecut. Cred că este evident pentru toată lumea, şi pentru cei mai mari fani pe care i-a avut Nicolae Robu că ceea ce spunea nu era corect şi că multe din direcţiile pe care Nicolae Robu a dus Timişoara erau greşite. Nu susţinem toate proiectele administraţiei Fritz. Le susţinem pe cele care sunt în folosul comunităţii. Evident că doamna Roxana Iliescu (consilieră locală – n.r.), cât şi colegii din PSD atunci când constată nereguli, chestiuni care sunt eronate, au fost cazuri în care noi ne-am abţinut şi am votat chiar împotrivă. Pentru PSD nu ştiu care este primarul mai bun, pentru că nu m-am consultat cu colegii. Pentru mine, deşi Dominic Fritz a venit neexperimentat în poziţia de primar, o poziţie extrem de complicată a celui mai important oraş din România, cred că deşi a venit cu această lipsă de experienţă şi s-a văzut asta, s-au pierdut proiect importante din cauza acestei lipse de experienţă, cred că măcar în ceea ce priveşte viziunea, bunele intenţii, nu se poate compara cu Nicolae Robu. Cred că Nicolae Robu a fost un primar mult mai rău decât actualul, dar cu siguranţă oricare dintre colegii de la PSD pe care i-am prezentat astăzi poate fi un primar mai bun decât Dominic Fritz”, a mai precizat liderul PSD Timiș.