Dominic Fritz atacă decizia ÎCCJ și anunță că merge la CEDO: “nu abandonez lupta – când am protestat în 2017 în frig pentru a apăra justiția nu mi-a trecut prin minte, niciodată, că voi ajunge să fiu hărțuit de justiție“

Primarul Timișoarei și președintele USR, Dominic Fritz, a reacționat joi seara după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv cererea sa de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate privind conflictul de interese.

Într-un mesaj amplu publicat după pronunțarea deciziei, Fritz a anunțat că va contesta hotărârea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și a susținut că efectul real al raportului ANI este interzicerea candidaturii sale la funcții alese până în anul 2030 inclusiv.

Nu mai e o surpriză pentru nimeni, ÎCCJ mi-a respins azi cererea de anulare a raportului ANI. Voi contesta sentința la CEDO. Consecința sentinței (și miza reală a raportului ANI) este interdicția de a candida la orice funcție aleasă până în 2030, inclusiv. Este o sancțiune administrativă, nu o condamnare penală”, a transmis liderul USR.

Dominic Fritz susține că situația care a stat la baza raportului ANI privește un Plan Urbanistic Zonal elaborat înainte de preluarea mandatului său de primar și că singura faptă imputată este semnarea unui document care, în opinia sa, nu avea efecte juridice.

Motivul invocat: un PUZ elaborat în întregime înainte să ajung eu primar, votat de Consiliul Local pe baza documentației semnate de vechiul primar. Fapta imputată mie este că am pus, în a doua zi în scaunul de primar, o semnătură pe dublura referatului semnat de predecesorul meu. Cu această semnătură, deși complet inutilă și fără vreo valoare juridică, ANI zice că am adus beneficii unui arhitect care a lucrat ca proiectant la PUZ, un coleg din USR care împrumutase campania noastră cu 25.000 lei, sumă restituită de Autoritatea Electorală Permanentă”, a afirmat Fritz.

Primarul Timișoarei a lansat și critici dure la adresa Agenției Naționale de Integritate și a sistemului judiciar, susținând că instituțiile statului nu urmăresc cu aceeași intensitate cazurile de corupție care au afectat administrația publică în ultimii ani.

ANI nu vede apartamentele, ceasurile, mașinile și averile celor care au prădat acest stat. Pe acelea nu le caută. Îi caută pe cei, să zicem, «neascultători»”, a declarat acesta.

În mesajul său, liderul USR a făcut referire și la protestele din 2017 organizate pentru apărarea independenței justiției, afirmând că nu și-ar fi imaginat atunci că va ajunge să fie, în opinia sa, „hărțuit de justiție”.

Când am protestat în 2017 în frig pentru a apăra justiția, alături de mulți dintre voi, nu mă gândeam că voi ajunge primar al unui mare oraș și președinte de partid. Și sigur nu mi-a trecut prin minte, niciodată, că voi ajunge să fiu hărțuit de justiție”, a transmis Fritz.

Acesta susține că sentința nu a apărut izolat și că există mai multe elemente care, în opinia sa, ridică semne de întrebare privind contextul în care a fost pronunțată.

Sentința nedreaptă nu a venit din senin. A venit după ce eu personal și întregul partid USR am ajuns pe lista «dușmanilor Justiției» întocmită chiar de CSM. S-au întâmplat multe lucruri ciudate în ultimul timp, inclusiv cu procesul meu. Puse cap la cap, încetează să mai pară coincidențe”, a afirmat liderul USR.

Dominic Fritz a precizat că va continua să își exercite mandatul de primar al Timișoarei și că va utiliza toate căile legale pentru a contesta decizia.

Să fie foarte clar: nu abandonez lupta. Voi duce până la capăt mandatul de primar pe care timișorenii mi l-au încredințat, a doua oară, în 2024. Voi contesta această decizie la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pentru a-mi apăra numele și drepturile”, a declarat acesta.

Totodată, Fritz a anunțat că va solicita un nou vot de încredere în structurile de conducere ale USR pentru reconfirmarea legitimității sale în funcția de președinte al partidului.

Pentru că un președinte de partid trebuie să aibă mereu legitimitate, voi cere un vot de încredere în Biroul Național, Comitetul Politic și în Congresul Partidului. Vreau să fiu sigur că mergem înainte împreună cu fruntea sus”, a transmis liderul formațiunii.

În final, Dominic Fritz a susținut că atacurile la adresa sa și a partidului au o motivație politică și le-a cerut susținătorilor să rămână mobilizați.

„Vă rog să țineți minte un singur lucru. Nu suntem atacați pentru greșelile noastre, ci pentru ceea ce reprezentăm. Mulțumesc că sunteți alături și că nu vă lăsați intimidați. Drumul nostru nu se oprește la o sentință nedreaptă; se decide acolo unde a contat mereu, la vot, alături de oamenii pentru care facem toată această muncă”, a concluzionat Fritz.

Recomandările noastre