Dominic Fritz: după 20 ani, Timișoara va avea, în sfârșit, un Plan Urbanistic General nou

Primăria Timișoara a publicat noul Plan Urbanistic General, prin care sunt stabilite regulile de urbanism pentru întregul oraș, acolo unde nu există alte Planuri Urbanistice Zonale, precum și direcțiile majore de dezvoltare a orașului. PUG-ul va fi în procedura de transparență decizională pentru o perioadă de 45 de zile, după care va intra în plenul Consiliului Local spre aprobare. Administrația locală aduce prin noul PUG reguli pentru o dezvoltare armonioasă, coerentă și durabilă. 

După 20 ani, Timișoara va avea, în sfârșit, un Plan Urbanistic General nou. Am semnat proiectul de hotărâre împreună cu arhitectul șef Gabriel Almăjan. Ultimii doi ani au fost o muncă uriașă să scoatem noul PUG din blocajului total în care fosta administrație l-a lăsat și să-l aducem în formă finală. Sunt ultimele zile în care Timișoara se mai bazează pe Planul Urbanistic General întocmit în 1998 și aprobat în 2002. În septembrie, Consiliul Local va aproba noul PUG, care va asigura o dezvoltare armonioasă a Timișoarei. Mulțumesc echipei din primărie, care, sub coordonarea arhitectului șef a reușit să finalizeze PUG-ul,   într-o cursă contra-cronometru”, transmite primarul Dominic Fritz.

Printre obiectivele principale ale noului PUG se numără corectarea reglementărilor anterioare, care au fost fie insuficiente, fie au dus la o dezvoltare necorelată și lipsită de armonie. Vor fi introduse reguli clare și detaliate pentru toți, astfel încât să se simplifice procesul de avizare a proiectelor mai puțin complexe. Odată aprobat, aceștia se vor putea autoriza direct în baza noului PUG, nefiind necesar un PUZ.

Planul Urbanistic General actual a fost aprobat în urmă cu 21 de ani, prin HCL 157/2002. Termenul de valabilitate inițial a fost de 5 ani și a fost extins de mai multe ori. Ultimul termen de valabilitate este decembrie 2023.

Noul Plan Urbanistic General al Timișoarei poate fi consultat integral aici: https://beta.primariatm.ro/plan-urbanistic-general-2023 

Recomandările noastre

Cele mai citite articole