Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a explicat vineri seara, într-o emisiune la Tele Europa Nova, motivele care au dus la majorarea taxelor și impozitelor locale, subliniind că schimbările sunt generate în principal de modificările legislative adoptate de Parlament și de actualizarea unor valori de impozitare rămase, timp de decenii, la nivelul anilor ’90.
Edilul a arătat că, în prezent, tot mai mulți timișoreni aleg să își achite taxele online, fie prin ghișeul.ro, fie prin portalul unic al Primăriei Timișoara. „Crește foarte mult rata celor care plătesc online. Avem, cred că, 80.000 de oameni care au între timp un cont acolo. Deci nu mai este nevoie să vii la ghișeu și cu siguranță nu este nevoie să vii în prima zi la ghișeu”, a declarat Dominic Fritz.
În ceea ce privește creșterea taxelor, primarul a explicat că legea a schimbat modul de calcul al impozitelor pe proprietate, intervenind două modificări majore. Prima vizează valoarea de bază pe metru pătrat la care se aplică cota de impozitare. „Dacă era timp de foarte mult timp cam 1.500 de lei pe metru pătrat, acum este sub 2.600 de lei, deci a crescut cu aproape 80% această valoare de bază”, a spus Fritz.
Primarul a subliniat însă că vechile valori nu mai reflectau realitatea pieței imobiliare. „De foarte mult timp nu mai găsești un metru pătrat construit în Timișoara pentru 1.500 de lei, 300 de euro. Impozitarea în ultimii zeci de ani s-a făcut pe baza unor valori din anii ’90. De aceea aceste impozite erau extrem de mici și, comparându-ne cu alte țări, eram la coada clasamentului, aproape într-o situație ridicolă. Cu aceste impozite nu poți să susții cu adevărat servicii municipale”, a afirmat edilul.
A doua schimbare importantă este eliminarea unor scutiri. Fritz a dat exemplul clădirilor vechi, unde valoarea de bază era redusă anterior cu 50%. „Ajungeai să ai o cotă de impozitare aplicată la o valoare de 700 de lei pe metru pătrat și astfel se ajungea la sume foarte mici”, a explicat acesta.
Dominic Fritz a recunoscut că majorarea este una abruptă, dar a pus situația pe seama lipsei de ajustări făcute la timp. „Este brutală, este prea brutală, dacă am fi avut niște guverne mai cu cap, această creștere… Eu nu pot să fiu ipocrit. Sunt de acord, dar trebuia făcut demult și treptat. Dacă timp de 20 de ani, din motive populiste, nu le crești, de la un moment dat nu mai poți să te acoperi”, a spus primarul, comparând situația cu o dublare bruscă a prețurilor, care produce inevitabil un șoc.
Edilul a arătat că, în valori nominale, pentru multe locuințe creșterea nu este una dramatică. „La un apartament de o cameră, mai ales într-un bloc vechi, ai plătit poate 150–200 de lei pe an. Acum plătești 500–600 de lei. Creșterea procentuală este foarte mare, dar ca sumă nominală nu este așa de grav”, a declarat Fritz.
În schimb, primarul a atras atenția că cel mai puternic impact îl vor resimți proprietarii clădirilor istorice cu fațade nereabilitate. „Nu doar că le crește impozitul pentru că nu mai primesc scutirea de 50%, dar sunt și supraimpozitați de 4–5 ori. O să se trezească unii proprietari cu un impozit chiar de 10 ori mai mare. Acolo, da, sunt sume uriașe”, a conchis Dominic Fritz.
