Dominic Fritz a semnat contractul pentru un nou centru de colectare cu aport voluntar în Timișoara – va fi realizat pe strada Ovidiu Cotruș – valoarea investiției este de peste 25 de milioane de lei

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a semnat contractul pentru construirea unui nou centru de colectare prin aport voluntar (CAV) de dimensiuni mari, o investiție menită să crească rata de reciclare și să îmbunătățească gestionarea deșeurilor în municipiu.

Centrul va fi realizat pe strada Ovidiu Cotruș (Calea Chișodei), pe un teren de 25.000 de metri pătrați, și va contribui la reducerea fenomenului de abandon al deșeurilor, precum și la colectarea corectă a celor care nu pot fi ridicate din fața locuințelor.

Ce tipuri de deșeuri vor putea fi predate

Timișorenii vor putea preda gratuit: deșeuri voluminoase, textile, mobilier, anvelope, echipamente electrice și electronice, baterii, deșeuri din construcții, deșeuri vegetale, alte materiale reciclabile sau care necesită eliminare în condiții de siguranță.

Investiția municipalității include amenajarea unor platforme de colectare, zone speciale pentru deșeurile reutilizabile, spații dedicate deșeurilor din construcții și celor vegetale, precum și facilitățile necesare funcționării centrului: iluminat, utilități și acces auto.

De asemenea, centrul va fi dotat cu containere moderne, utilaje pentru manipularea deșeurilor, instalații pentru compostare și cântar auto.

Finanțare prin PNRR

Lucrările vor fi executate de firma MADLEV CONS SRL și sunt estimate la șase luni de la emiterea ordinului de începere.

Valoarea investiției este de 25.743.728 lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Suma include atât lucrările de construcție, cât și dotarea centrului cu containere și echipamente.

Proiectul face parte din strategia municipalității de modernizare a sistemului de management al deșeurilor, de creștere a gradului de reciclare și de aliniere la standardele europene privind protecția mediului.

Stadiul celorlalte centre CAV

În paralel, municipalitatea continuă investițiile la celelalte trei centre de colectare prin aport voluntar de pe Calea Dorobanților, Aleea Pădurea Verde și Calea Moșniței. Proiectul a ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 85%.

La centrele de pe Calea Dorobanților și Aleea Pădurea Verde urmează amplasarea containerelor și plantarea perdelei perimetrale de protecție.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole