Dominic Fritz: am absorbit 270 de milioane de lei bani europeni – în doi ani mai mulți decât în precedenții 7 ani la un loc

Primarul Timișoara anunță că municipalitatea devine campioană la atras bani europeni și spune că de când se află la conducerea primăriei au fost absorbiți 270 de milioane de lei fonduri europene.

Mai mult, Dominic Fritz a tras și o săgeată și spre Nicolae Robu, precizând că în ultimii 2 ani, au intrat în bugetul local mai multe fonduri europene decât în precedenții 7 ani la un loc.

Mai exact, anul trecut și anul acesta am absorbit 270 de milioane de lei din bani europeni, față de 247 de milioane lei în perioada 2014 – 2020. Bani care au fost cheltuiți pentru îmbunătățirea vieții timișorenilor: spații moderne pentru școli și spitale, pregătim infrastructura pentru anul Capitalei Europene și modernizăm secțiuni majore de infrastructură pentru toți participanții la trafic – pietoni, bicicliști și șoferi. În același timp ne pregătim pentru viitor. Am depus în acești doi ani, 23 de proiecte pentru finanțare din care 13 sunt deja aprobate, adică deja asigurați încă 130 milioane de lei care urmează să se transforme în săli de clasă confortabile, în saloane de spital moderne, în spații culturale și sociale în cartiere. Mulțumesc echipei din Primărie pentru tot acest efort. Fondurile europene reprezintă cel mai adesea garanția unor lucrări de calitate bună, monitorizare strictă și aducerea unor schimbări care răspund nevoilor cetățenilor unui oraș modern și european“, a declarat Dominic Fritz.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole