Problemele de la Maternitatea Odobescu din Timișoara au fost discutate în ședința de Consiliu Local de marți.
Consiliera locală PSD, Roxana Iliescu, participantă la protestele recente ale medicilor și personalului medical de la Odobescu, a acuzat lipsa de implicare a municipalității.
”S-a tratat cu foarte mult cinism, delăsare și nepăsare ce se întâmplat la Maternitate Odobescu. Suntem într-o situație delicate pentru că singurele maternități publice sunt două: Odobescu și Bega care are mult sub capacitatea de la Odobescu, deoarece cele două secții închise însumau la 170 de paturi. Este foarte adevărat că din decembrie reprezentanții de la Consiliul Județean au făcut eforturi mari prin preluarea parțială a personalului de la Odobescu și suplimentarea de paturi pentru a preîntâmpina niște tragedii dar nu este o rezolvare pe termen lung. Relocarea Maternității Odobescu este așteptată de toată lumea, și fiind în grădina noastră, ca parte a Spitalului Municipal, până vom fi în stare să construim una nouă. Cred că subiectul a fost tratat așa superflue, deoarece nu toate familiile își permit să meargă la privat. Poate unele familii au bani dar se simt mai în siguranță la stat și mă refer mai ales la familiile cu probleme speciale. Secția de ATI și născuți prematur au personal performat și echipamente pe măsură, De ceea vă rugăm să ne spuneți care e soluția concretă”, a spus Roxana Iliescu.
Primarul Dominic Fritz a denunțat politizarea subiectului și a spus că va prezenta soluțiile propune până la finalul lunii ianuarie.
”Doamna consilier doar motivul că mă așteptă soția mea acasă că a Anul Nou Chinezesc, mă face să nu comentez în adâncime ce ați spus pentru că ar trebui să atac niște oameni și niște partide unde astăzi nu am neapărat un motiv pentru asta. Eu propun să nu vorbim despre ce am făcut sau nu în trecut și de ce maternitatea nu se află astăzi în construcție doar spun că inclusiv o anumită doamnă doctor a umblat pe lângă președintele ei de partid rugându-se de el să finanțeze maternitatea și răspunsul a fost negativ deoarece primarul are culoarea greșită, dar nu vreau să vorbesc despre trecut. Adevărul este că chiar și dacă oricare dintre proiecte ar fi mers înainte, astăzi am fi în aceeași situație, deoarece niciunul dintre proiectele autorizate de mine ar fi fost finanțate prin PNRR, nu ar fi fost gata. De aceea decizia de a închide această clădire a fost decizia corectă. Puteam să găsim foarte repede o soluție deoarece chiar președintele dv. de partid a anunțat public că oferă o soluție și am pierdut o lună deoarece am fost notificați că această soluție nu mai este viabilă. Cred că știți despre cine și despre ce vorbesc. Și cu drag aș fi vrut să grăbim lucrurile, dar am pierdut timpul deoarece ne-am făcut planuri să ne mutăm în fosta clădire a Maternității Bega. Am înțeles, am înțeles și motivele, am apreciat buna-credință. Că mi se pare ipocrit să politizați și dv. și alți colegi disperarea legitimă a mamelor, a pacientelor, a personalului medical, e altă chestie, dar e păcat că s-au poluat aceste proteste cu politica. Din momentul în care am aflat că nu ne putem muta la Bega, am deschis mai multe negocieri pentru a ne muta în clădiri de-ale noastre, ale altor instituții publice sau private. Dar, sunt un om seros și nu duc aceste negocieri în spațiul public, deoarece ar crește prețul. Deci, ideea că oricine din echipa mea am stat cu mâinile în sân este o idee jignitoare și departe de realitate și nu o pot categoriza decât ca cinism politic. Am spus și public că sunt încrezător că până a finalul lunii ianuarie voi anunțat public soluția și am spus că va fi mai bună decât condițiile decât le-am avut până acum. Și mă voi ține de această promisiune Nu este momentul acum să facem anunțul, dar eu nu cred că am motive să nu mă țin de promisiune. Dar ar fi un semn de neseriozitate și lipsă de respect dacă aș veni în public s spun că vorbesc cu ală, preșul a ăla…”, a declarat Dominic Fritz.