Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a făcut vineri într-un interviu la Radio Timișoara o radiografie a principalelor societăți din subordinea municipalității, subliniind că evaluarea sa se bazează pe evoluție și tendințe, nu pe calificative punctuale. Edilul a arătat că nu există instituție sau compartiment în cadrul primăriei de care să fie pe deplin mulțumit, deoarece așteptările sunt permanent ridicate.
„Mă uit întotdeauna la trend, la direcția în care merg lucrurile. Să dau o notă pentru fiecare instituție, nu știu dacă domnii directori s-ar bucura. Nu există nicio societate sau niciun compartiment unde să spun că sunt mulțumit și mă opresc din a mai avea așteptări. Fiecare trebuie să se străduiască mai mult”, a declarat Dominic Fritz.
Referindu-se la Societatea de Transport Public Timișoara (STPT), primarul a apreciat evoluțiile din ultimul an, în contextul schimbării conducerii și al investițiilor consistente în parcul de vehicule. „Cu noua conducere și cu investițiile masive în tramvaie, autobuze și alte mijloace de transport, calitatea serviciilor a început să crească. Nu mai avem criza de șoferi de acum un an, când efectiv nu mai avea cine să conducă. STPT merge în direcția potrivită, deși transportul public încă nu este acolo unde trebuie să fie”, a afirmat edilul.
În ceea ce privește Colterm, Dominic Fritz a spus că societatea a reușit să treacă cu bine prin iernile anterioare și să asigure constant furnizarea agentului termic cu toate problemele cu care s-a confruntat. „Colterm a făcut o treabă foarte bună. În insolvență, a reușit să ofere căldură constant, fără probleme majore”, a precizat primarul.
Edilul a anunțat totodată că proiectul de separare a producției de transportul agentului termic ar putea fi abandonat, în contextul unui proiect major de geotermie realizat în parteneriat cu OMV Petrom. „Lucrăm la cel mai mare proiect de geotermie, care va permite producerea unei părți importante din agentul termic prin această tehnologie. Orașul trebuie să aibă direct rețeaua de distribuție, ceea ce face necesară păstrarea acesteia în cadrul municipalității”, a explicat Fritz.
Despre societatea care administrează piețele, primarul a arătat că au fost realizate investiții și îmbunătățiri, inclusiv pe partea de curățenie, însă sunt încă zone unde este nevoie de intervenții suplimentare. „S-au făcut pași înainte, dar nu peste tot unde este nevoie”, a spus acesta.
Primarul Timișoarei a declarat că societatea Horticultura a realizat progrese în ultimii ani, în special în ceea ce privește investițiile și curățenia însă există în continuare spații care necesită intervenții suplimentare. Primarul a subliniat că, deși trendul este unul pozitiv, Horticultura trebuie să continue procesul de modernizare și eficientizare, astfel încât standardele să fie ridicate în mod constant în toate spațiile administrate.
În schimb, edilul s-a declarat nemulțumit de ritmul de lucru al Societății de Drumuri Municipale (SDM), în special în ceea ce privește amenajarea trotuarelor. „SDM scârțâie puțin. Nu sunt mulțumit de ritmul în care se fac trotuarele. Trebuie să ne concentrăm mai mult pe pietoni, nu doar pe asfalt”, a afirmat primarul.
Dominic Fritz a amintit și de proiectele de reabilitare a străzilor din cartiere, inclusiv din zona Blașcovici, unde lucrările au început deja. „Avem proiecte importante de renovare integrală a străzilor și chiar realizarea unei străzi noi, ca legătură între Mureș și Prezan”, a declarat edilul.
Primarul a concluzionat că, deși lucrurile se mișcă într-o direcție bună, există mereu riscul instalării comodității acolo unde funcționarea este acceptabilă. „Societățile care au trecut prin crize serioase, cum au fost Colterm sau parțial STPT, au fost obligate să facă schimbări mai rapide și mai profunde. Acolo unde lucrurile funcționează cât de cât, pericolul este să apară mediocritatea”, a conchis Dominic Fritz.
