Dominic Fritz a dat șpagă: acum fix 20 de ani am dat 5 euro la vamă când veneam în Timișoara – am lucrat într-o casă cu 12 copii abandonați sau orfani și am stat într-un bloc pe Mureș

Primarul Dominic Fritz, a dezvăluit, într-o postare pe Facebook, că a dat șpagă la vamă.

Totul s-a petrecut acum 20 de ani și era momentul în care tânărul Dominic Fritz vedea în Timișoara.

Acum fix 20 de ani, într-o zi caldă la sfârșit de vară 2003, am pus prima oară piciorul în Timișoara. În afară de “ciao”, “ce mai faci” și “te iubesc” nu știam o boabă românește. Am venit cu autocarul, am stat 6 ore la vamă și am plătit prima și ultima șpagă în viața mea, 5 euro care s-au strâns de la fiecare călător“, a precizat actualul primar al Timișoarei.

Dominic Fritz mai spune că s-a îndrăgostit de oraș și de aceea a rămas aici.

Am lucrat în Freidorf într-o casă cu 12 copii abandonați sau orfani. Ei m-au învățat românește și cum să nu-ți pierzi speranța. Eu i-am învățat să cânte la chitară, să facă foc de tabăra și să ierte. Stăteam într-un bloc pe strada Mureș cu încă 3 voluntari germani, iar în fiecare zi pe drum la lucru, treceam cu tramvaiul prin Piața Maria și nu-mi venea să cred ce curaj au avut oamenii în 1989. La biserică, am rostit Tatăl Nostru în română, germană și maghiară. M-a făcut să înțeleg profunzimea diversității acestui oraș. M-am îndrăgostit de oraș, m-am hotărât sa revin… iar restul e istorie. Iubirea pentru Timișoara a rămas până azi. Copiii de atunci sunt adulți acum, iar când ne auzim la telefon sau ne vedem la o cafea, râdem despre greșelile de română pe care le-am făcut acum 20 ani, și uneori cântăm împreună copiilor lor“, a dezvăluit Dominic Fritz.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole