Doi turci atacați cu un briceag într-o parcare de pe Calea Torontalului

Conflict între turci în parcarea de tiruri din Vama Pitt de pe Calea Torontalului. Doi dintre aceștia au fost înjunghiați cu un briceag de un al treilea. Toți erau băuți.

„Miercuri seara, în jurul orei 21.00, în timp ce se aflau în parcarea de tiruri din Vama Pitt, situată pe Calea Torontalului, km 6, Timișoara, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, inculpatul K.K. ar fi lovit de mai multe ori persoana vătămată S.S. cu un cuțit tip briceag, cauzându-i leziuni traumatice care i-au pus viața în primejdie și care necesită pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale și imediat, în aceeași împrejurare, ar fi agresat și persoana vătămată Y.A., aplicându-i și acesteia lovituri cu cuțitul tip briceag, vizând zone vitale ale corpului și cauzându-i leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 15 zile de îngrijiri medicale. Atât inculpatul, cât și cele două persoane vătămate sunt cetățeni turci”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Agresorul a fost arestat pentru 30 de zile.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole