Două accidente în care au fost implicați minori aflați pe trotinete au avut loc joi după-amiază în județul Hunedoara. În urma incidentelor petrecute în Deva și Hunedoara, doi copii de 12 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Polițiștii hunedoreni au intervenit joi la două evenimente rutiere distincte în care au fost implicați minori care se deplasau cu trotinete.
Primul accident a avut loc în municipiul Deva, unde Poliția a fost sesizată prin 112 la ora 18:36. Din primele cercetări a reieșit că un băiat de 12 ani, care circula cu trotineta pe Aleea Neptun, ar fi ajuns la intersecția cu strada Ion Creangă fără să acorde prioritate unui autoturism condus regulamentar de un bărbat de 35 de ani din Deva.
În urma impactului, copilul a fost rănit și transportat la spital pentru investigații medicale.
Un al doilea incident s-a produs în municipiul Hunedoara. În jurul orei 18:00, polițiștii au fost informați de reprezentanții spitalului local despre prezentarea unui minor implicat într-un accident cu trotineta.
Verificările au arătat că un copil de 12 ani din comuna Toplița se deplasa cu trotineta personală, având ca pasager un alt minor, în vârstă de 13 ani, din Hunedoara. La un moment dat, într-o intersecție, băiatul care conducea trotineta s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut.
În urma căzăturii, acesta a suferit leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis în ambele cazuri dosare penale pentru vătămare corporală din culpă și reamintesc participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație și a măsurilor de siguranță atunci când folosesc trotinete.
FOTO – arhiva
