Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, la sediul USR Timiș, că va depune jurământul pentru cel de-al doilea mandat, marţi, 12 noiembrie, apoi va convoca şedinţa de Consiliu Local pentru alegerea unui viceprimar de la USR.
”Am avut discuţii şi cu preşedintele PNL Timişoara, Marilen Pirtea şi cu Alfred Simonis şi din aceste discuţii tocmai că nu a reieşit o majoritate clară şi stabilă acum, înainte de alegeri, toată lumea – recunosc, inclusiv eu – e curioasă care va fi rezultatul în 1 şi în 7 decembrie şi de aceea există cumva un consens că vom aştepta pentru a lua această decizie. Din punctul meu de vedere, eu cred că şi PNL, şi PSD pot fi un partener minoritar în guvernul local Timişoara. Un partener mai mic. Să aibă o funcţie (n.r, de viceprimar) face parte din negocieri, mai multe variante sunt posibile. E clar că noi căutăm un partener junior pentru conducerea Primăriei Timișoara. Nu exclud niciun fel de variantă. Singura variantă pe care o exclud este un viceprimar de la AUR. Pentru al doilea viceprimar nu exclud niciun scenariu. Primul viceprimar pe care îl propun e Ruben Lațcău”, a declarat Fritz.”, a declarat Dominic Fritz, așa cum puteți citi AICI.
La rândul său, președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, a declarat că PSD va vota viceprimarul propus de USR, la Timișoara.
” (…) Prin urmare, vom vota un viceprimar propus de către Dominic Fritz din partea USR, urmând ca celălalt să se constituie, să se construiască, să reiasă în urma unei discuţii, negocieri politice, aşa cum este firesc”, a declarat Alfred Simonis, așa cum puteți citi AICI.
Buletin de Timișoara a dorit să afle și poziția PNL Timișoara privind votul pentru viceprimarul USR, având în vedere că primarul Dominic Fritz a invocat faptul că a purtat discuții și cu liberalii.
La solicitarea reacției noastre, deputatul PNL Timiș, Marilen Pirtea, președinte interimar al PNL Timișoara, a declarat, în exclusivitate, că PNL va susține un viceprimar din partea USR, dar în privința celui de-al doilea viceprimar liberalii au întâietate, deoarece în schimbul sprijinului acordat PSD pentru câștigarea președinției Consiliului Județean Timiș, PNL are ”drept de preemțiune ” privind nominalizarea celui de-al doilea viceprimar.
”Agreem soluția echilibrului politic, însă vom discuta de puncte de control check-list pentru cele mai importante proiecte pentru comunitate. Conform înțelegerii pe care PNL o are cu PSD, la Consiliul Județean Timiș avem vicepreședinte, președinți și secretari de comisii, oameni în structură. Dar aceste poziții administrative nu sunt un scop în sine, vizăm cu prioritate realizarea proiectelor necesare comunității, pe care le vom urmări sistematic, ca pe o agendă de mandat administrativ. Noi agreem soluția echilibrului politic, însă vom discuta despre puncte de control check-list pentru cele mai importante proiecte pentru comunitate. Proiectele liberale merg înainte în cadrul Consiliului Județean”, a declarat Marilen Pitea într-un punct de vedere solicitat de Buletin de Timișoara.
Președintele interimar al PNL Timișoara susține că PNL are întâietate în nominalizarea unui viceprimar al Timișoarei.
”La Consiliul Local și Primăria Timișoara vom sprijini proiectele mari pentru Timișoara, vom susține un viceprimar din partea USR, iar pentru al doilea viceprimar va mai fi o negociere, PSD în urma câștigării Preș. CJT cu aportul semnificativ al PNL, angajându-se să susțină “dreptul de preemțiune” al PNL privind nominalizarea celui de-al doilea viceprimar, asigurându-se astfel, ”împărțirea puterii între mai multe forte”, cum afirma domnul Simonis. Noi vom insista fără rabat pentru agenda proiectelor majore în comunitatea timișoreană și plecând de la principiul reprezentativității votului acordat de cetățeni, considerăm că PNL trebuie să aibă un cuvânt de spus la nivelul executivului administrației Timișoara. Suntem pentru împărțirea chibzuită a puterii și pentru un bun echilibru de reprezentare în structurile administrative, dar merită să precizăm că acest mecanism de echilibrare nu reprezintă un scop în sine, el este mijlocul prin care punem în fapt o agenda de proiecte ale comunității ”, a mai precizat Marilen Pirtea.
Deputatul PNL Timiș a mai menționat și o listă de mari proiecte liberale care trebui puse în practică în actualul mandat.
”Avem în vedere mai multe proiecte vitale Timișoarei și județului: Campusul Dual din Timișoara (program PNRR), extinderea rețelei de apă-canal (program POIM), o strategie culturală consolidată și vizionară, ca moștenire a anului TM2023, o sală multifuncțională de mare capacitate, realizarea conexiunii feroviare dintre gara Timișoara Sud și Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara, completarea centurii orașului cu centura de vest, dar și proiecte pentru ansamblul județului, realizarea extinderii noii magistrale de gaz spre sudul județului, până la Deta și Moravița, contractarea și realizarea drumului de mare viteză în regim de autostrada Timișoara – Moravița, integrarea noului HUB de cercetare – dezvoltare – inovare de la Ghiroda într-o strategie de propulsare a zonelor periurbane ale Timișoarei în noua metropolă de secol 21, dar și multe alte proiecte de importanță locală și regională, pe care le avem pe agenda aleșilor liberali în Timiș. Fără să vorbim despre etapele concrete de realizare a proiectelor strategice pentru viitorul orașului și județului, simpla împărțire a funcțiilor nu va conduce la creșterea calității vieții timișenilor”, a arătat Marilen Pirtea.
Președintele interimar al PNL Timișoara susține că importante sunt obiectivele publice, nu funcțiile.
”Nu facem politică și nu îi reprezentăm pe cei care ne-au ales doar pentru ca să ocupăm funcții și pentru ca să avem cărți de vizită cu titulaturi sonore. Pentru noi, echipa PNL Timiș, grila de măsurare a prestației publice se referă la realizarea obiectivelor pe care ni le-am propus. Vom evalua în fiecare trimestru, de câteva ori pe an, modul în care executivul PMT se ține de treabă și are acțiuni aliniate cu declarațiile publice date la acest început de mandat. Similar, avem o agenda transparentă și la CJT, conformă cu orizontul de dezvoltare strategică a județului ”, a conchis Marilen Pirtea.
Deputatul PNL Timiș a spus că punct de vedere a fost enunțat după afirmațiile șefului CJ Timiș, Alfred Simonis, în legătură cu alegerea viceprimarului la Primăria Timișoara.
”Avem o colaborare bună şi cu cei de la USR Timiş, cel puţin din punctul nostru de vedere. Ne dorim o colaborare atât la Primăria Timişoara am anunţat că vom vota un viceprimar propus de Dominic Fritz. Mulţumesc pe această cale celor de la USR, de la Forţa Dreptei, dar şi de la PMP care au votat astăzi vicepreşedinţii propuşi de mine. Aşa e normal să se întâmple, alegerile s-au încheiat. E bine ca disputele politice să înceteze, să ne apucăm de administraţie. Apreciez gestul celor de la USR, îl vom întoarce, am şi anunţa în prima şedinţă, aceea în care Dominic Fritz, primarul municipiului Timişoara, va dori să constituie structurile de conducere şi alegerea viceprimarilor. Suntem dispuşi să votăm o echipă care să urmeze acelaşi exemplu pe care l-am urmat noi astăzi la Consiliul Judeţean, şi anume împărţirea puterii între mai multe forţe, pentru că timişoreni, ca şi timişenii, atunci când au votat la alegerile din 9 iunie, nu şi-au dorit ca un singur partid să aibă şi preşedintele, şi primarul, şi ambii vicepreşedinţi, şi ambii viceprimari. Prin urmare, vom vota un viceprimar propus de către Dominic Fritz din partea USR, urmând ca celălalt să se constituie, să se construiască, să reiasă în urma unei discuţii, negocieri politice, aşa cum este firesc”, a declarat, vineri, Alfred Simonis.