Consilier local USR+: HCL-ul, care ne obligă să ne publicăm buletinele pe site-ul Primăriei Timișoara îl are țintă directă pe Dominic Fritz

Consilierul local USR+, Răzvan Negrișanu, spune că decizia Consiliului Local Timișoara de publicare a diplomelor și a domiciliului vine în contextul în care apare această propunere de hotărâre este unul în care, în spatele cortinei, se duce o luptă pentru reforme.

“Consilierii PNL, PSD și Pro România trebuie să decidă ce fac, în următorii ani, cu votul primit de la cetățeni. Vor să-l folosească pentru a-l hărțui pe primarul Timișoarei sau vor să lucreze pentru timișoreni, să susține proiectele mari ale administrației sau să vină cu proiecte alternative? Vor să ne fie parteneri, pentru oraș, sau să ducă o luptă continuă împotriva primarului, fără niciun beneficiu pentru Timișoara? Doar într-o țară cu o democrație eșuată este posibil ca niște legislatori, pentru că asta suntem noi, consilierii, să voteze legi împotriva unei singure persoane. (…) HCL-ul, care ne obligă să ne publicăm buletinele pe site-ul Primăriei Timișoara, cu țintă directă la Dominic Fritz, este anti-democratic pentru că vizează un singur om, cel pe care timișorenii l-au votat, iar adversarii vor să-l lovească, cu orice preț”, spune Răzvan Negrișanu.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole