Concert la Timișoara al Orchestrei de Cameră din Toulouse în cadrul proiectului „Sunetul sinagogilor”

Turismul cultural din zona Banat-Crişana va fi promovat cu ajutorul muzicii, în cadrul proiectului „Sunetul sinagogilor”, care urmăreşte valorificarea patrimoniului regional, primul concert, dedicat Sinagogii Cartierului Fabric din Timişoara, fiind programat pe data de 25 august, în grădina Institutului Cultural Francez Timişoara.

Vor fi prezentate rapsodii pe teme româneşti, seara, şi un concert educativ explicativ pentru copii, în matineu, unde li se va vorbi celor mici despre faptul că muzica este un tărâm fabulos plin de poveşti fermecătoare, care merită să fie descoperite de la o vârstă fragedă.

Ineditul concertul de rapsodii va fi susţinut de Orchestra de Cameră din Toulouse, alături de solista Clara Cernat (vioară), pe compoziţii de Thierry Huillet, prezentate în premieră absolută. În mod deosebit, concertul de la Timişoara va fi dedicat Sinagogii Noi din Fabric, aflată într-o stare avansată de degradare, închisă publicului în ultimele trei decenii. Ne dorim ca timişorenii să-i redescopere frumuseţea şi, în timp, comunitatea locală să se implice în renovarea ei, arată un comunicat al organizatorilor.

Concertul este parte din prima ediţie a turneului „Sunetul Sinagogilor”, un program-pilot ce se doreşte a deveni un festival anual de muzică cultă în sinagogi din Banat şi Crişana, pentru a stimula turismul cultural în regiune şi a pune în valoare un patrimoniu inedit.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole