Colibe improvizate de oamenii străzii în zona căii ferate din Piața 700 desființate de polițiștii locali

Polițiștii locali au fost, în această dimineață, în zona rambleului de cale ferată din zona Piața Timișoara 700, unde și-au făcut adăposturi impovizate persoane fără adăpost. De asemenea, aceștia adunat și cantități mari de deșeuri.

Polițiștii locali au acționat, în această dimineață, în zona rambleului de cale ferată din zona Piața Timișoara 700, ca urmare a sesizărilor de la cetățeni și a constatărilor efectuate în cadrul patrulărilor, acolo existând colibe în care locuiau persoane fără adăpost, în jur fiind adunate de acestea foarte multe deșeuri. În cadrul acțiunii din această dimineață au fost depistate două persoane, din Timișoara, care au fost predate pentru luarea în evidență și acordarea de sprijin Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. De asemenea, a fost solicitat ajutorul echipelor de salubrizare din cadrul Retim pentru a igieniza zona„, transmite Poliția Locală Timișoara.

Polițiștii locali au identificat și au luat măsurile legale, anul acesta, în alte 19 situații de acest gen, în care au fost identificate locații cu adăposturi improvizate de persoane fără adăpost, în zone precum Demetriade, Dâmbovița, Ion Ionescu de la Brad, Calea Torontalului.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole