Cod roșu de inundații pe râul Bârzava în Timiș: infiltrații într-un dig din zona Gătaia. Pompierii îl consolidează cu saci de nisip

Hidrologii au emis o avertizare cod roșu de inundații pe Bârzava, în zona Gătaia, până miercuri la ora 18:00. Sunt posibile depășiri ale cotelor de pericol, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, pe râul: Bârzava – S.H. Gătaia. A fost transmis un mesaj de avertizare a cetățenilor din orașul Gătaia, prin sistemul Ro-Alert.

De asemenea, în perioada miercuri, 26 aprilie ora 12:00 – joi, 27 aprilie, ora 24:00, este valabilă o avertizare hidrologică de cod portocaliu, cu creșteri rapide de debite cu posibile depășiri ale cotelor de inundație, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, pe râul Bârzava – sector aval S.H. Șemlacu Mare.

Din cadrul Stației Deta și Detașamentului 2 Timișoara s-au deplasat în localitatea Gătaia un ofițer, cinci subofițeri și doi soldați cu două autocamioane de intervenție cu două motopompe remorcabile de capacitate mărită; două autocamioane Abroll cu două încărcătoare de saci cu nisip și o autospecială de serviciu.

Ca urmare a unor infiltrații în dig, s-a început consolidarea digului cu saci de nisip.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole