Chef spart de polițiști la Timișoara

Un chef a fost oprit duminică de polițiști. Oamenii legii de la Secției 2 au fost sesizați că într-un imobil de pe strada Calea Martirilor ar fi fost organizat un eveniment privat, la care ar fi participat 11 persoane.

„În urma verificărilor efectuate au fost legitimate toate persoanele participante la eveniment, fiind aplicate 19 sancțiuni în valoare de 15.000 de lei conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru participarea la un eveniment organizat în spațiu închis, precum și pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală”, transmite IPJ Timiș.

De asemenea, a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”.

Astfel de acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole