Problema gestionării defectuoase a dușurilor pare una fără sfârșit mai ales în Timișoara și în zona periurbană.
Dacă la Șag, zilele acestea doi indivizi au fost prinși în flagrant în timp ce voiau să abandoneze pe domeniul public gunoaie, acum vine rândul comunei Sânandrei să se confrunte cu alt gen de problemă. Colectarea deficitară, dar și lipsa de preocupare a cetățenilor care își lasă gunoaie în locuri nepotrivite.
Lenu Hotico a reclamat faptul că a apărut o rampă clandestină de gunoi.
“O nouă rampă de gunoi???? Asa arata clopotul pentru sticle, amplasat lângă gara, la Carani! Oare cine e vinovat? Cei responsabili de golirea lui sau oamenii care depozitează pe lângă clopot, tot felul de ambalaje?! Câțiva tineri minunați, au facut curat de câteva ori, dar nu putem astepta voluntariat si cei responsabili să încaseze doar taxe!? Zic!?”, a scris acesta în mediul online.
Răspunsul a venit din partea altui cetățean care a încercat singur să rezolve problema.
“Cei de la Retim pretind că le golesc odată pe luna (conform contract)….eu am fost sa solicit suplimentarea colectării, dar cică nu se poate. Fiind aproape de clopot și dacă aveți date certe ca nu se colectează odată pe lună, cred că ar trebui să semnalați aspectele astea, întrucât dacă nu semnalam derapajele, nu cred ca va exista vreo îmbunătățire”, a precizat Marius Bejinariu-Groza.