CET Sud intră în etapa finală de pregătire pentru sezonul rece. Urmează probele tehnice înainte de pornirea instalațiilor
CET Sud din Timișoara intră în etapa finală de pregătire pentru sezonul rece. Lucrările de reparații la morile de cărbune și la benzile pentru evacuarea zgurii și cenușii sunt programate să fie finalizate până la 1 octombrie.
După încheierea lucrărilor, vor începe verificările tehnice necesare înainte de pornirea instalațiilor pentru producerea energiei termice și electrice.
Prima etapă va consta în efectuarea probelor de presiune la cazanele de abur. Acestea vor fi urmate de verificări pentru identificarea și remedierea eventualelor neetanșeități.
Ulterior, utilajele vor fi supuse unor rotiri de probă, pentru verificarea funcționării echipamentelor înainte de intrarea în exploatare.
Cu câteva zile înainte de pornirea instalațiilor vor fi testate sistemele de protecție. Totodată, la fiecare cazan vor fi verificate arzătoarele de gaz.
Aceste verificări fac parte din pregătirile tehnice pentru punerea în funcțiune a CET Sud și preluarea producerii energiei termice pentru sezonul rece.
