Cannabis, amfetamină, ecstasy, pistoale și o pușcă cu lunetă – descoperite după 61 de percheziții ale DIICOT și BCCO Timișoara

În urma efectuării a 61 de percheziții, la data de 14 aprilie a.c., de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, au fost ridicate aproximativ 11,8 kilograme de cannabis, 123 de doze de amfetamină, 7 comprimate de ecstasy, 25 de grame de CMC, 5 pistoale (3 tip airsoft și două cu gaze), o pușcă (cu alice) cu lunetă și muniție aferentă, 41 de telefoane mobile, un laptop, un ceas, 53.770 de lei, 7.145 de euro și 35 de grindere.

De asemenea, au fost puse în executare 44 de mandate de aducere, iar, în urma audierilor, a fost dispusă reținerea a 31 de persoane, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate, în cursul zilei de astăzi, judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

“Reamintim că, la data de 14 aprilie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, sprijiniți de polițiști din cadrul brigăzilor și serviciilor de combatere a criminalității organizate Alba-Iulia, Hunedoara, Sibiu, Oradea, Craiova, Mehedinți, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, au efectuat 61 de percheziții domiciliare, în județele Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, introducerea în țară de droguri de risc, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni  cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.  Din cercetări, a reieșit că mai multe persoane ar fi constituit o grupare infracțională, care ar fi acţionat în județul Timiș, având ca preocupări traficul de droguri de risc și mare risc, respectiv cannabis, amfetamină, precum și operațiuni  cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Gruparea ar fi fost împărțită pe mai multe paliere, în scopul realizării activităților infracționale, respectiv pe palierul de organizare/coordonare, palierul intermediar de aprovizionare, transport și depozitare, precum și palierul de distribuție stradală a drogurilor“, se arată într-un comunicat de presă.

“Principalele surse de proveniență a drogurilor distribuite ar fi fost colete expediate din Spania, pentru cannabis, comenzi plasate pe o rețea online, pentru amfetamină sau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, dar și culturi ilicite organizate indoor sau outdoor, din județul Timiș. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T. La acțiuni s-a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Timiș – Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul Criminalistic, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara și inspectoratelor de jandarmi județene Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara“, mai precizează sursa citată.  

Recomandările noastre

Cele mai citite articole