Bărbat prins de polițiștii locali când arunca deșeuri pe un câmp – a fost amendat cu 10.000 de lei și somat să strângă gunoaiele

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au inițiat și desfășurat, în ultimele două zile, o acțiune cu polițiștii locali din comuna periurbană Dumbrăvița.

Acțiunea a avut drept scop identificarea rampelor clandestine de deșeuri de pe terenurile aflate de-a lungul centurii Timișoarei, care aparțin de cele două localități, dar și a persoanelor care abandonează resturi menajere și de materiale din construcții.

În timpul patrulărilor, polițiștii locali au prins un bărbat care a abandonat dintr-o autoutilitară mai multe deșeuri. „Acesta a declarat că lucrează în zonă și, în drum spre casă, a ales să scape de resturile din autovehiocul abandonându-le pe câmp. Cel în cauză a fost sancționat de polițiștii locali timișoreni cu 10.000 lei, conform OUG 92/2021, fiind totodată somat să strângă deșeurile abandonate și să le predea unui operator autorizat„, transmite Poliția Locală Timișoara.

Rampele clandestine de deșeuri identificate în Timișoarei vor fi salubrizate de societatea de salubrizare Retim, la propunerea Poliției Locale.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole