Avocatul Cristian Clipa despre relația USR+ cu Banca Mondială: amicii lor din Parchete o le răpească salvatorilor noștri nu numai bicicletele sau trotinetele, ci și libertatea

Avocatul Cristian Clipa consideră că Primăria Timișoara trebuie să fie extrem de atentă la relația de colaborare cu Banca Mondială.

Acesta spune că instituția nu e nici mănăstire de maici și nici casă de ajutor reciproc.

“Mă gândesc la faptul că, înainte de a vorbi despre împrumuturi de la Banca Mondială, angajate în vederea realizării unor investiții la Colterm, dl. Primar al Municipiului Timișoara ar trebui să citească BINE Legea cu nr. 273/2006 (la zi) a finanțelor publice locale. Nu de alta, dar daca angajează împrumuturi de la Banca Mondială, pe seama bugetului Municipiului Timișoara, distinsul nostru edil ar trebui să aibă în vedere următoarele împrejurări:

(i) condițiile stricte în care pot fi angajate astfel de împrumuturi externe de către o unitate administrativ-teritorială;

(ii) natura împrumutului (rambursabil sau nerambursabil);

(iii) cota de participare a bugetului local la realizarea investițiilor la Colterm;

(iv) dacă în angajarea acestui împrumut este cooptat sau nu și Guvernul;

(v) ce garanții va furniza Municipiul Timișoara Băncii Mondiale (că instituția asta nu e mănăstire de maici);

(vi) în ce măsură acest împrumut expune Municipiul Timișoara riscului de a ajunge în stare de criză financiară sau de insolvență (că s-au mai văzut cazuri);

(vii) cum va atribui contractul de executare a lucrării de investiții la Colterm (sper că cu urmarea unei proceduri înalt competiționale), pentru că, altfel, Banca Mondială poate rezilia unilateral contractul de finanțare, iar Municipiul Timișoara va plăti penalitățile aferente rezervării sumelor contractate;

(viii) care va fi calendarul restituirii acestui împrumut extern și care va fi termenul de grație acordat Municipiului Timișoara;

(ix) care ar putea fi riscurile legate de sistarea liniei de finanțare, în cazul în care municipalitatea va lucra cu executanți de lucrări incapabili să se țină de calendarul investiției și de calitatea pre-asumată a acesteia;

(x) care va fi durata de exploatare (cu și fără intervenții ulterioare) a investiției astfel realizate, respectiv ce garanții de calitate va livra executantul acestei investiții”, explică avocatul timișorean.

Semnalele de alarmă trase de Cristian Clipa

“P.S.1. În cazul în care împrumutul extern de la Banca Mondială eșuează și expune bugetul sau patrimoniul Municipiului Timișoara unui risc nejustificat, agenții Curții de Conturi – împreună cu amicii lor din Parchete și din Instanțe penale – o le răpească salvatorilor noștri nu numai bicicletele sau trotinetele, ci și libertatea. 

P.S.2. În concluzie, sper – ca simplu cetățean – că angajarea acestui eventual împrumut extern de la Banca Mondială, nu se va face în timpul unei plimbări pe trotinete electrice, ci doar în urma unor foarte serioase analize.

P.S.3. Nu vă bazați pe consultanța – asa-zis gratuită și de bună-credință a Băncii Mondiale – fie și numai pentru că această instituție nu e nici mănăstire de maici și nici casă de ajutor reciproc pentru pensionari”, atrage atenția Cristian Clipa.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole