Locuitorii din Moșnița Nouă, Moșnița Veche și Albina vor rămâne fără apă în noaptea de vineri spre sâmbătă, ca urmare a unor lucrări programate de Aquatim la sistemul de alimentare.
Compania anunță că alimentarea cu apă va fi întreruptă în intervalul 00:00 – 05:00, în noaptea de 29 spre 30 mai, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță la Gospodăria de Apă din Moșnița Nouă.
Reprezentanții Aquatim precizează că, după reluarea alimentării în regim normal, este posibil ca apa de la robinete să fie tulbure pentru o perioadă scurtă de timp. În astfel de situații, consumatorilor li se recomandă să lase apa să curgă câteva minute până la limpezirea completă.
