Timiș: Aquapark-ul de 198 de milioane de lei din Sânnicolau Mare face un pas înainte – Consiliul Județean și Primăria devin parteneri în proiect – a fost aprobat acordul

Aquapark-ul din Sânnicolau Mare, investiție de 198 de milioane de lei. CJ Timiș aprobă parteneriatul

Consiliul Județean Timiș a aprobat parteneriatul cu Primăria Sânnicolau Mare pentru proiectul Centrului de Recuperare, Tratament și Agrement, o investiție estimată la aproape 198,4 milioane de lei.

Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința ordinară de miercuri, 29 iulie, acordul de parteneriat cu Primăria Sânnicolau Mare pentru realizarea proiectului „Înființare Centru de Recuperare, Tratament și Agrement în Orașul Sânnicolau Mare”, investiție estimată la aproape 198,4 milioane de lei (aproximativ 39 de milioane de euro).

Proiectul urmează să fie depus spre finanțare prin Programul Regional Vest 2021-2027, în cadrul apelului dedicat investițiilor în turism și creșterea calității vieții. Lider de proiect este Primăria Sânnicolau Mare, iar Consiliul Județean Timiș este partener în implementarea investiției.

Potrivit acordului, Primăria Sânnicolau Mare va coordona întregul proiect, va depune cererea de finanțare, va organiza licitația pentru execuția lucrărilor, va gestiona contractul cu constructorul și va asigura relația cu Autoritatea de Management. Tot administrația locală va coordona recepția lucrărilor, raportările și managementul general al investiției.

La rândul său, Consiliul Județean Timiș va participa la implementarea proiectului prin asigurarea contribuției financiare asumate, desemnarea echipei de proiect, participarea la evaluarea ofertelor și recepția lucrărilor, monitorizarea execuției și efectuarea plăților care îi revin potrivit acordului de parteneriat.

Conform documentului aprobat, Primăria Sânnicolau Mare va suporta 55% din cheltuielile eligibile, iar Consiliul Județean Timiș va contribui cu 45%, aceleași procente urmând să fie păstrate și în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra investiției după finalizarea proiectului.

Investiția, cunoscută și ca viitorul aquapark din Sânnicolau Mare, este una dintre cele mai mari propuse în județ în domeniul agrementului și recuperării și urmărește dezvoltarea unei baze moderne care să combine facilități de tratament balnear, relaxare și petrecere a timpului liber, cu scopul de a atrage turiști și de a crea un nou pol de dezvoltare în vestul județului.

Recomandările noastre