Aproape toate cele aproximativ 300 de panouri din sticlă securizată care formează digul panoramic de pe malul Mureșului, în municipiul Arad, au fost avariate după ce au fost lovite cu pietre și bolovani. Pagubele au fost sesizate Poliției, însă până acum nu a fost stabilit un prejudiciu financiar.
Digul panoramic din cartierul Faleza Sud a fost finalizat în urmă cu aproximativ cinci ani, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană destinat reducerii riscului de inundații pe râul Mureș.
Proiectul „ForMureș – îmbunătățirea managementului riscului la inundații pe râul Mureș în zona transfrontalieră” a beneficiat de o finanțare totală de aproximativ două milioane de euro și a fost implementat de Administrația Bazinală de Apă Mureș.
Investiția a inclus consolidarea digului de apărare împotriva inundațiilor pe o lungime de 2,3 kilometri, între Podul Traian și podul autostrăzii. Pe o porțiune de aproximativ 350 de metri, digul a fost amenajat cu panouri din sticlă securizată, astfel încât oamenii care se plimbă pe aleea de lângă parc să poată vedea râul Mureș și zona verde.
Primele panouri au fost vandalizate la scurt timp după finalizarea lucrărilor, în 2021. De atunci, atacurile cu pietre și bolovani au continuat, iar în prezent doar câteva dintre cele aproximativ 300 de panouri nu prezintă fisuri sau crăpături.
Mai mulți locuitori din zonă au declarat pentru AGERPRES că actele de vandalism s-ar fi produs în special în serile în care grupuri de tineri se adunau în parc.
„Eu personal am ieșit la ei să îi alung, dar nu ai cum să urmărești în permanență ce fac adolescenții. Este păcat că a fost distrus ceva frumos, acum nu mai are niciun farmec să privești Mureșul prin sticla spartă”, a declarat administratorul unui bloc din apropierea digului.
Administrația Bazinală de Apă Mureș a precizat, într-un răspuns transmis AGERPRES, că a sesizat Poliția Locală Arad după constatarea primelor distrugeri.
„Poliția Locală Arad și-a intensificat patrulările în zonă și a recomandat sesizarea imediată a eventualelor probleme”, au transmis reprezentanții instituției.
ABA Mureș susține că nu a primit, până în prezent, informații privind soluționarea cazului.
Situația este complicată și de faptul că lucrarea nu are încă recepția finală. Costurile pentru înlocuirea panourilor nu au fost evaluate, iar o decizie privind intervenția urmează să fie luată de o comisie de recepție care va fi desemnată în acest scop.
„Costurile vor depinde de soluția adoptată. Înlocuirea panourilor vandalizate ar presupune, pe lângă costurile de achiziție, și manopera aferentă demontării și remontării”, a transmis ABA Mureș.
Instituția precizează că, în acest moment, prejudiciul nu a fost cuantificat.
„Prejudiciul cauzat de aceste distrugeri, rezultat în urma lovirii panourilor de sticlă cu obiecte contondente masive și ascuțite, este doar de natură estetică (panourile sunt fisurate, crăpate, vandalizate, afectând calitatea vizibilității). Din punct de vedere valoric, nu a fost estimat un prejudiciu până în acest moment”, se arată în răspunsul ABA Mureș.
Reprezentanții administrației bazinale spun că starea panourilor nu afectează rolul digului în cazul unei eventuale inundații. Chiar și fisurată, sticla ar urma să reziste presiunii apei, deoarece este alcătuită din patru straturi, iar loviturile ar fi afectat doar stratul de suprafață.
