20 de angajați, dintre care 18 femei, ai Direcției de Sănătate Publică Timiș au donat sânge pentru militarii și cetățenii răniți în conflictul din Ucraina. De 8 Martie, aceștia au mers la Centrul de Transfuzie Sanguină din Timișoara.
„Într-o zi în care este sărbătorită femeia, noi suntem mai mult decât soții, mame, surori, prietene, care, între un zâmbet și o emoție, ne-am îndreptat gândul spre femeile pentru care această zi este mai puțin frumoasă.
Astăzi, o parte din colectivul Direcției de Sănătate Publică Timiș a donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Timișoara, alăturându-se astfel campaniei de donare de sânge pentru militarii și cetățenii răniți în conflictul din Ucraina”, transmit reprezentanții DSP Timiș.
Tichetele de masă vor fi donate refugiaților ucrainieni.
„Am fost plăcut surprinși de faptul că alți donatori aflați la acel moment în cadrul centrului și auzind discuția noastră, ne-au oferit tichetele lor pentru a fi donate alături de ale noastre, Uniunii Ucrainenilor din Timișoara.
Noi credem că o faptă bună atrage altele după sine”, mai transmite DSP Timiș.