Timișoara: prinși la bronzat pe pontoanele de vaporașe de pe malul Begăi – amenzi pentru cei care ignoră regulile

560 de sancțiuni pe malurile Begăi. Alcool, deșeuri și scăldat ilegal, printre problemele constatate

Polițiștii locali au aplicat 560 de sancțiuni, în valoare de 257.349 de lei, pentru nereguli constatate pe malurile Begăi, în Timișoara.

Malurile Canalului Bega rămân în atenția polițiștilor locali din Timișoara, care au intensificat verificările în zonele de promenadă. De la începutul anului, oamenii legii au aplicat 560 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 257.349 de lei, pentru încălcarea legislației privind ordinea publică, circulația și protecția domeniului public.

Cele mai multe probleme au fost constatate pe Splaiul Nicolae Titulescu, Splaiul Tudor Vladimirescu, Splaiul Nistrului, strada Protopop Meletie Drăghici, Splaiul Sofocle, Splaiul Peneș Curcanul și strada Canalul Bega.

Printre neregulile întâlnite cel mai des se numără oprirea și staționarea autovehiculelor în zonele în care acest lucru este interzis, inclusiv pe spațiile verzi sau în parcurile din apropierea canalului. Polițiștii locali au depistat și autovehicule de mare tonaj parcate pe străzile din zona malurilor Begăi.

O altă problemă o reprezintă abandonarea deșeurilor. Au fost găsite chiștoace și ambalaje aruncate pe spațiile verzi, dar și saci cu ambalaje și alte deșeuri ajunse direct în apa Begăi.

Verificările au scos la iveală și existența unor terase fără acord de funcționare, clădiri neîntreținute, dar și situații în care persoane consumau alcool pe domeniul public sau își făceau nevoile fiziologice în spațiile publice.

În perioada de vară, polițiștii locali au constatat și cazuri de scăldat în apele Canalului Bega, activitate care este interzisă.

Pe lângă sancțiuni, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranța Transportului Urban au identificat 249 de nereguli în timpul patrulărilor și acțiunilor desfășurate pe malurile Begăi. Este vorba despre mobilier urban deteriorat, deșeuri, crengi și copaci căzuți pe maluri sau ajunși în apă. Situațiile au fost transmise instituțiilor abilitate pentru remediere.

Polițiștii locali anunță că patrulările vor continua și în perioada următoare și le recomandă timișorenilor să respecte legislația în vigoare, atât pentru a evita sancțiunile, cât și pentru a nu crea disconfort celorlalți oameni care folosesc zonele de promenadă.

Neregulile pot fi sesizate la Dispeceratul Poliției Locale Timișoara, la numerele 0256.968 și 0256.246.112.

Recomandările noastre