Reunificarea PNL și Forța Dreptei în Timiș a început cu stângul și printr-o absență importantă.
Alin Nica, fostul președinte al PNL Timiș și al Consiliului Județean Timiș, nu a participat la întâlnirea organizată zilele trecute între reprezentanții celor două formațiuni, deși este unul dintre cei mai importanți membri ai Forța Dreptei din județ.
Mai mult, contactat de Buletin de Timișoara, Nica a transmis că nu are ce valida prin prezența sa la o asemenea reuniune, atât timp cât nu sunt asumate public cele întâmplate în 2024.
Întâlnirea a avut loc la restaurantul Pescada din Calea Lipovei, aparținând președintelui PNL Timișoara, Ionuț Gaiță, și a fost prezentată drept un prim pas în procesul de reunificare a liberalilor, după decizia luată la nivel național privind fuziunea dintre PNL și Forța Dreptei.
Dincolo de atmosfera și poveștile demne de birtul dintr-o gară uitată de lume, unde fumul gros de țigări proaste se îmbină într-o putoare de poșircă vândută drept băutură, a lipsit cel mai important membru al Forța Dreptei, fostul președinte al PNL Timiș și CJ Timiș, Alin Nica. Acesta s-a înscris în partid după ce a fost exclus din PNL în 2024 deoarece partidul nu a dorit să-i susțină candidatura la Consiliul Județean, preferând alinata cu PSD și susținerea liderului PSD Timiș, Alfred Simonis.
Alin Popoviciu vorbește despre renunțarea la orgolii și conflictele trecutului
Despre întâlnire a oferit detalii, vineri, Alin Popoviciu, vicepreședintele PNL-PSD al Consiliului Județean Timiș și secretarul general al PNL Timiș. Într-o postare pe Facebook, acesta a vorbit despre necesitatea depășirii conflictelor din trecut și a construirii unei echipe comune.
„Zilele trecute am avut o întâlnire cu reprezentanții Forței Dreptei din Timiș. Am discutat despre reunificarea liberalilor și despre responsabilitatea de a reconstrui o echipă puternică, unită și capabilă să reprezinte interesele timișenilor.
Primul pas este renunțarea la orgolii. Trebuie trasă o linie peste conflictele trecutului, asumate greșelile și învățate lecțiile. Fără resentimente, fără răfuieli și fără interese personale.
Nici parcursul meu politic nu a fost lipsit de încercări, dezamăgiri și momente dificile. Dar timpul și experiența m-au învățat că maturitatea înseamnă să știi când să închizi un capitol, să mergi mai departe. Ce a fost trebuie să rămână o lecție, nu o povară și cu atât mai puțin un motiv pentru noi dezbinări”, a transmis Alin Popoviciu.
Acesta a invocat și mesajul președintelui PNL, Ilie Bolojan, privind reunificarea familiei liberale, susținând că oamenii care împărtășesc aceleași valori trebuie să se regăsească în jurul unui proiect comun.
„Miza nu este cine a plecat, cine a rămas sau cine a avut dreptate în conflictele din trecut. Miza este recâștigarea încrederii oamenilor în liberalism și demonstrarea faptului că aceste valori sunt mai puternice decât orgoliile individuale”, a mai scris secretarul general al PNL Timiș.
Popoviciu a anunțat că, la nivelul Consiliului Județean Timiș, a fost deja constituit un grup comun de lucru, format din consilierii PNL și Forța Dreptei. Potrivit acestuia, reprezentanții celor două formațiuni se vor întâlni înaintea fiecărei ședințe de plen pentru a analiza proiectele de pe ordinea de zi și pentru a stabili o abordare comună în privința votului.
Alin Nica: „Până nu se întâmplă asta, nu am ce valida cu prezența mea”
Absența lui Alin Nica nu a fost însă una întâmplătoare.
Contactat de Buletin de Timișoara pentru a explica de ce nu a participat la întâlnire, fostul lider liberal a transmis că reunificarea nu poate fi redusă la reuniuni și declarații despre unitate, în lipsa unei asumări a deciziilor din 2024.
„Reunificarea reală a liberalilor din Timiș nu se face printr-o întâlnire. Se face prin asumarea a ce s-a întâmplat în 2024 și prin renunțarea la înțelegerile de culise. Am spus-o deja și rămâne valabil. Până nu se întâmplă asta, nu am ce valida cu prezența mea”, a declarat Alin Nica pentru Buletin de Timișoara.
