Președintele PSD Timiș și al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a declarat miercuri seara, la TVR Timișoara, că procedura pentru desemnarea constructorului noului stadion „Dan Păltinișanu” este în plină desfășurare, iar un câștigător ar putea fi anunțat în prima parte sau a doua parte a lunii martie.
„Astăzi nu a fost termen de apel. Licitația s-a încheiat, s-a reluat procedura, CNI-ul este în plină procedură de desemnare, a și trimis toate clarificările către constructori, mă rog, ofertanți. Estimez că undeva la începutul, mijlocul lunii martie se dă câștigătorul”, a afirmat Simonis.
Potrivit acestuia, după anunțarea câștigătorului ar urma o perioadă de aproximativ 11-12 zile pentru eventuale contestații, însă liderul CJ Timiș consideră că acestea sunt puțin probabile.
„Au fost doi ofertanți, unul a fost descalificat din instanță, nu are cum să mai conteste punând niște milioane de lei garanție ca să piardă din nou. Sunt 10-12 milioane de lei, ceva de genul ăsta, o sumă imensă. S-a judecat o solicitare a celuilalt ofertant, nu a celui descalificat, o chestiune foarte tehnică legată de motivarea instanței. Nu are nicio legătură cu procedura. Procedura este la CNI. Se derulează”, a explicat acesta.
Simonis a precizat că, în scenariul în care termenele sunt prelungite la maximum pentru transmiterea clarificărilor, contractul ar putea fi semnat în luna aprilie.
„Numai bine ni se aprobă și bugetul de stat, deci vor fi credite de angajament. Putem da ordin de începere anul acesta, noi având pregătite resursele pentru a începe să finanțăm anul acesta lucrările, chiar și doar din banii județului. Ministerul nu vrea să le deconteze. Facem noi cât se poate. Oricum mai sunt câteva luni de proiectare, partea de fundații până ieșim din teren. Niște 20-30-40 de milioane, cât o fi, e prioritate pentru noi și vom găsi resurse, chiar dacă mai stagnăm pe alte investiții anul acesta”, a declarat președintele CJ Timiș.
Acesta a adăugat că, începând de anul viitor, și ministerul de resort ar urma să intre cu partea sa de finanțare, apreciind că proiectul se află „pe un drum bun”.
