Timișoara: alertă – SMS-uri false pentru plata parcării folosite pentru furtul datelor bancare – campanie de tip smishing

Șoferii din Timișoara sunt avertizați cu privire la o campanie de fraudă prin SMS, prin care atacatorii folosesc numele TPARK și, indirect, al Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice – TIMPARK.

Potrivit TIMPARK, mai mulți conducători auto au primit mesaje false în care sunt anunțați că ar avea tarife de parcare restante sau taxe de penalizare și sunt îndemnați să facă urgent plata prin accesarea unui link.

Instituția avertizează că mesajele fac parte dintr-o campanie de tip smishing, prin care atacatorii încearcă să obțină date personale și bancare.

„Aceste mesaje NU sunt trimise de Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK sau de către colaboratorii noștri care gestionează aplicația TPARK”, transmite instituția.

TIMPARK precizează că nu trimite SMS-uri prin care solicită efectuarea unor plăți sau accesarea unor linkuri pentru achitarea acestora.

Mesajele SMS transmise în mod legitim de instituție sau de colaboratorii săi au doar rol informativ și se referă la plățile pentru parcarea inițiate de șoferi. Acestea conțin informații despre zona și perioada pentru care a fost efectuată plata.

Pentru a evita o eventuală fraudă, șoferii sunt sfătuiți:

  • să nu acceseze linkurile din SMS-uri nesolicitate;
  • să nu se grăbească atunci când primesc mesaje care solicită plăți urgente;
  • să nu introducă datele cardului bancar pe pagini accesate din astfel de mesaje;
  • să șteargă mesajele suspecte.

TIMPARK avertizează că persoanele care urmează instrucțiunile atacatorilor și efectuează transferuri bancare pot suferi pierderi financiare, iar recuperarea banilor nu este garantată.

Pentru plata parcării în Timișoara trebuie utilizate exclusiv canalele oficiale: aplicația mobilă, codurile SMS afișate pe panourile informative sau site-ul oficial timpark.ro.

Persoanele care au introdus deja datele cardului sau datele de autentificare într-un astfel de link sunt sfătuite să contacteze imediat banca pentru blocarea cardului.

În cazul în care au fost înregistrate pagube financiare, incidentul poate fi raportat către Directoratul Național de Securitate Cibernetică, prin platforma PNRISC sau la numărul 1911, precum și către Poliția Română.

Recomandările noastre