Ajutor pentru pensionarii cu stagiul de cotizare mai mic de 15 ani

Pensionarii cu stagiul de cotizare mai mic de 15 ani vor putea opta între pensia minim garantată, care va fi calculată, însă, pe baza contributivităţii, şi o indemnizaţie socială, opţiunea urmând să fie exprimată cu trei luni înainte de aplicarea legii, potrivit proiectului noii legi a salarizării, postat pe site-ul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

În prezent, circa un milion de pensionari primesc pensia minim garantată de 640 de lei.

Pensionarii în plată care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizaţia socială minimă, ei opt opta pentru aceasta din urmă. Pensionarii care nu optează în termenul de trei luni rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivităţii, explică ministerul.

„Din 2021, nu o să mai existe niciun pensionar care să aibă stagiul de cotizare mai mic de 15 ani, aşa cum există la ora actuală. Astfel, aceştia vor rămâne la pensia minim garantată de 640 de lei”, spun oficialii ministerului.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole