Acțiune a polițiștilor în Timiș. S-au dat 236 de amenzi, dintre care 126 pentru viteză. Nu au scăpat nici motocicliștii de sancțiuni

Sâmbătă, 13 august, în intervalele orare 08:00-10:00 și 15:00-22:00, în Timiș s-a desfășurat o razie cu efective mărite sub coordonarea Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Polițiștii au acționat pe principalele artere din județ, în vederea creșterii gradului de disciplină rutieră, prevenirea și combaterea consumului de alcool și droguri la volan și pentru impunerea respectării regimului legal de viteză. Polițiștii au controlat 280 de autovehicule, au legitimat 300 de persoane, au efectuat 100 de testări cu aparatul etilotest și 18 cu aparatul drugtest.

În urma activităților efectuate au fost aplicate 236 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor rutiere, în valoare de 70.264 de lei. Dintre acestea, 126 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză. Totodată, au fost aplicate 67 de sancțiuni conducătorilor de motociclete.

Au fost reținute 23 de permise de conducere, pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, depășire neregulamentară și pentru alte abateri, totodată fiind retrase și 6 certificate de înmatriculare. Polițiștii au constatat cinci infracțiuni la regimul rutier (conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere, conducerea unui autovehicul având permisul de conducere suspendat, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului).

De asemenea, au fost aplicate și 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.800 de lei, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

„Având în vedere faptul că polițiștii depistează în continuare conducători auto care încalcă normele rutiere, activitățile sunt intensificate astfel încât participanții la trafic să conștientizeze pericolul la care se expun”, transmite IPJ Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole