Acțiune a polițiștilor în Lugoj și Timișoara: s-au dat 31 de amenzi și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare din cauza stării tehnice a mașinilor

Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu poliţiştii din Lugoj şi cei ai Biroului de Siguranţă Şcolară din cadrul I.P.J. Timiş și cu reprezentanții Agenției Naționale Antidrog, au desfășurat joi în Lugoj activităţi de informare şi conştientizare a participanţilor la trafic privind modificările legislative, în sensul că cei care comit un accident soldat cu pierderi de vieţi, în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a drogurilor sau fără a deţine permis de conducere, vor fi condamnaţi la închisoare cu executare.

În Timișoara, aceleași activități au fost derulate de către polițiștii Serviciului Rutier Timiș împreună cu cei din cadrul Biroului Rutier Timișoara, coroborate și cu activități de combatere a consumului de alcool/droguri și verificarea stării tehnice a autovehiculelor.

Astfel, polițiștii au acționat în intervalul orar 15:00-21:00, legitimând 180 de persoane și controlând 160 de autovehicule. De asemenea, au fost efectuate 38 de testări cu aparatul etilotest și 18 cu aparatul drugtest.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 31 de amenzi, în valoare de 5711,5 lei.

De asemenea, au fost constate în flagrant șase infracțiuni, cum ar fi patru pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive, unul pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și unul pentru deținere de droguri. 

În urma verificării stării tehnice a autovehiculelor, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole