Un grav accident rutier s-a produs vineri după-amiază pe Drumul European 70, în apropierea localității Găvojdia, județul Timiș.
Potrivit Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș, apelul de urgență a fost primit în jurul orei 15:45, iar la fața locului au fost trimise o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare și șase pompieri.
În accident au fost implicate un autoturism și un autotren, în cele două vehicule aflându-se doar șoferii.
În urma impactului, conducătorul autoturismului a fost proiectat în afara mașinii. Din păcate, medicul sosit la intervenție a constatat decesul acestuia.
Șoferul autotrenului a fost evaluat medical la locul accidentului și a primit îngrijiri, urmând să fie transportat la spital.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.
“Un bărbat de cetățenie bulgară, în vârstă de 46 de ani, a condus un autotren pe E70 dinspre localitatea Jena spre Lugoj, iar la un moment dat, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din județul Caraș-Severin. În urma impactului, bărbatul de 69 de ani a fost aruncat din autoturism în afara părții carosabile, acesta fiind decedat. Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, acesta a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate“, a transmis Poliția Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.


