Accident în Arad cu o autospecială de poliție implicată. Trei persoane la spital
Accident rutier în Arad, la intersecția străzilor Corneliu Coposu și Ștefan Augustin Doinaș. O mașină de poliție și un autoturism au fost implicate, iar trei persoane au ajuns la spital.
Un accident rutier în care au fost implicate o autospecială de poliție și un autoturism s-a produs miercuri seara, 26 august, în municipiul Arad.
Potrivit IPJ Arad, accidentul a avut loc în jurul orei 20:15, la intersecția străzilor Corneliu Coposu și Ștefan Augustin Doinaș. Din primele verificări, impactul s-a produs între autospeciala de poliție, condusă de un polițist în vârstă de 24 de ani, care circula pe strada Corneliu Coposu, și un autoturism care se deplasa pe strada Ștefan Augustin Doinaș.
În urma coliziunii, trei persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Este vorba despre șoferul autoturismului, un bărbat de 31 de ani, un copil minor și un bărbat de 48 de ani, ocupant al autospecialei de poliție.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatele din dotare, iar rezultatele au fost negative atât pentru consumul de alcool, cât și pentru substanțe psihoactive.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
