A venit iepurașul la peste 130 de copii refugiați din Ucraina

Copii refugiați au avut parte de câteva momente de bucurie, la care a venit și iepurașul. Cei de la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și Asociația LOGS Grup de Inițiative Sociale au pregătit un eveniment de Paște.

Conform datelor Centrului de Suport Timișoara pentru Ucraina, peste 1.200 de refugiați din Ucraina au rămas în Timișoara sau în județ. Mai mult de jumătate dintre ei sunt copii. Institutul Francez din Timișoara a găzduit peste 130 de copii si 70 de părinți și bunici la un eveniment de Paște pentru copiii refugiați ucraineni din Timișoara. O mare parte din ateliere și activități au fost organizate de voluntari ucraineni cu inițiativă și dorința de a se implica. Copiii au avut parte de ateliere de vopsit ouă de Paște și confecționat brățări, jocuri și activități sportive, pictură pe față, vânătoare de dulciuri, candy bar cu prăjituri, cadouri de la iepuraș.

“Ne-am dorit mult să organizăm un eveniment cu ateliere de Paște, cadouri, muzică și bună-dispoziție pentru copiii din Ucraina care sunt acum în Timișoara. Zi de zi îi vedem la Centrul de Suport împreună cu mamele lor și înțelegem cât de greu este pentru ei să trebuiască să își părăsească țara, datorită războiului. Am vrut mult să le arătam că sunt bineveniți în Timișoara și să îi vedem bucuroși”, spune Angela Ciupa – Rad, de la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.

Un moment emoționant a fost când Vanesa, o tânără din Odessa, refugiată și ea în Timișoara, a cântat in limba ucraineană 2 cântece despre națiunea vecină. Copiii și mamele au cântat împreună cu ea și au fluturat steagurile Ucrainei. 

“Poate cel mai impresionantă a fost implicarea atâtor refugiați din Ucraina. Ei au coordonat ateliere de pictat ouă, au pregătit brățări cu culorile naționale ale Ucrainei, au cântat și dansat cu copiii. Sunt oameni cu inițiativă care vor să se implice pe viitor în viața comunității din Timișoara. A fost multă emoție miercuri la Institutul Francez din Timișoara, cu atâția copii care alergau în toate părțile în gradină și în curte. A fost multă bucurie dar, dincolo de asta, pentru noi este o imagine care nu ar trebui să se repete: copiii aceștia au dreptul să trăiască în siguranță și nu să fugă de război”, spune Flavius Ilioni Loga, de la LOGS. 

Pe grupurile de Telegram ale comunității ucrainene din Timișoara au fost postate mesaje de mulțumire pentru timișorenii care au organizat evenimentul, dar și pentru donatorii și voluntarii Centrului de Suport Timișoara pentru Ucraina. “Vă mulțumesc frumos pentru un eveniment atât de minunat! Copiilor le-a plăcut foarte mult. Inspirație, dragoste și pace întregii echipe, din partea ucrainenilor” a transmis una dintre mamele prezente la eveniment.

Cei care doresc să se implice, fie financiar, fie prin a oferi joburi sau bunuri necesare, sunt invitați să apeleze pe WhatsApp call center-ul Timișoara pentru Ucraina, la numărul 0741 113 952. Pentru detalii complete despre proiect, puteți accesa website-ul acestuia, www.timisoarapentruucraina.ro și puteți urmări pagina de Facebook Timișoara pentru Ucraina, unde echipa postează în mod constant informații despre activitățile pe care le desfășoară.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole